Această solicitare a fost adresată în cadrul unei întâlniri ce a avut loc joi, la sediul MEIMMMA, între ministrul român de resort, Andrei Gerea, şi ministrul Economiei din Republica Slovacia, Vazil Hudak. 

Cei doi oficiali au purtat discuţii de interes strategic care au privit proiectele mari de infrastructură de alimentare şi transport gaze. Este vorba despre proiectele de interes comun din România (Danubian Pipeline) şi Slovacia (Eastring). 

'Cele două părţi au abordat şi necesitatea impulsionării cooperării economice bilaterale. În acest sens, a fost decisă facilitarea unor întâlniri între oamenii de afaceri din cele două ţări pentru identificarea de oportunităţi de cooperare economică. O primă astfel de întâlnire este programată în luna noiembrie, în Slovacia. Partea slovacă a solicitat sprijin în acordarea de către România a expertizei în domeniile industriei inovatoare, de tipul start-up şi high-tech', se menţionează în comunicat. 

Valoarea totală a schimburilor comerciale româno – slovace a atins anul trecut 2,22 miliarde de euro, în creştere cu 5,52% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013. La 31 mai 2015, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări a fost de 941,47 milioane de euro, din care export 404,70 milioane de euro şi import 536,77 milioane de euro.

AGERPRES