Associated Press scrie că ”un SPA termal cu tehnologie de ultimă generație se deschide la București”, comentând faptul căTherme București este un adevarat „templu al apelor termale”, aflat în capitala României. La rândul său, New York Times titrează date relevante despre acest complex unic în Europa, în timp ce Business Insider, o importantă publicație de business, amintește de cele 800.000 de plante din grădina botanică de interior a complexului. Șicelebra publicație Daily Mail  laudă România pentru „cel  mai mare centru cu ape termale din Europa”, publicândși o galerie de fotografii care suprind magnitudinea proiectului.

Centrul deschis în Balotești s-a lansat pe 14 ianuarie și este dezvoltat de Grupul Wund, pe o suprafață de 30.000 metri pătrați și o capacitate de 4.000 de persoane simultan indoor. „Investiția în acest proiect a început în 2013, situându-se în prima fază  la 29,64 milioane de euro. Până la finalizare, investiția totală în proiect se va ajunge la aproximativ 50 de milioane de euro“, spun reprezentanții grupului, care au dezvoltat alte patru proiecte similare în Europa.

Aceștia au subliniat că au ales Bucureștiul deoarece „beneficiază de o resursă naturală neexploatată până în prezent: apele termale“, proiectul urmând să așeze capitala pe harta marilor orașe europene. Complexul este împărțit în trei zone distincte: „The Palm“ (zona de relaxare), „Elysium“ (zona de răsfăț) și „Galaxy“, destinată familiei, iar prețurile sunt de câteva zeci de lei pe zi, pentru o persoană.