“Trăim un moment în care muzeelor, la scară mondială, nu le mai este teamă de diferiți competitori în lupta pentru public, cum ar fi spațiile comerciale, deoarece considerăm mai nou că mall-urile sunt incredibile surse pentru a atrage oamenii în muzee. Trăim o perioadă în care, la nivel internațional, se investește în muzee, apar diferite spații cu numeroase colecții inedite și interesate, spații concepute și create de arhitecți și designeri faimoși. Către aceste lucruri tindem și noi pentru că avem cu ce și avem de ce să ne ridicăm la aceste standarde, iar Noaptea Muzeelor este un exemplu viu că și aici se poate!”, a declarat Dragoș Neamu, directorul executiv al RNMR.
Noaptea Muzeelor 2018 a adus în atenția publicului un ingredient nou: o serie de 10 scurtmetraje documentare prin care sunt prezentate publicului aspecte neștiute și nevăzute din culisele a 10 muzee din București, membre ale RNMR. Acest demers a fost finanțat cu ajutorul Administrației Fondului Cultural Național și prin colaborarea cu Societatea Română de Televiziune. În rolul povestitorului va fi actriţa Maia Morgenstern care s-a implicat pro-bono în acest proiect cultural. Documentarele au fost realizate cu asistența specializată a unor experți muzeali și surprind aspecte neștiute sau nemărturisite ale muzeelor selectate: Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Național al Literaturii Române, Palatul Mogoșoaia, Muzeul Național de Geologie, Centrul expozițional documentar al Universității de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu", Muzeul Național Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida", Muzeul Național "George Enescu" și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.

“Suntem onorați să facem parte din acest proiect și să avem șansa de a transpune în imagini poveștile necunoscute a 10 muzee bucureștene. Cred cu tărie că instituțiile de cultură pot coagula comunitățile în jurul lor și cred în puterea poveștilor istorisite în aceste 10 mini-documentare prin vocea Maiei Morgenstern. Evenimente ca Noaptea Muzeelor sunt esențiale pentru dezvoltarea unei societăți, milionul de oameni care ies în stradă pentru acest eveniment spune foarte multe despre potențialul cultural al românilor”, a declarat Oana Drăgulinescu, managing partner Quartz Media Production, producătorul seriei de mini-documentare “Povești neștiute ale muzeelor”.
Programul complet şi lista complexelor muzeale participante la această ediție sunt disponibile pe site-ul oficial www.noapteamuzeelor.ro.