Astfel, pe pagina web a fiecărei instituții va fi creat un meniu denumit „Transparență instituțională”, unde vor fi publicate documente din domeniile financiar, achiziții, investiții sau contracte. Postarea documentelor se va face cu respectarea prevederilor legale privind protecția datelor cu caracter personal.

„Anul acesta mi-am propus transparență totală la Primăria Sectorului 3. Un prim pas este aprobarea unui cadru legal prin care toate contractele și facturile să fie făcute publice pe site-urile instituției și subordonatelor. Consider că este nevoie de o astfel de reglementare pentru că îmi doresc ca toate activitățile pe care le desfășurăm să fie publice”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

Printre documentele care vor fi publicate se numără:

  • Proiectul de buget, conform calendarului bugetar;
  • Bugetul aprobat și rectificările de buget;
  • Contul de închidere a execuției bugetare – bilanțul;
  • Calculul indicatorilor bugetului – trimestrial;
  • Gradul de îndatorare;
  • Facturile;
  • Programul anual al achizițiilor publice;
  • Strategia în domeniul investițiilor;
  • Contractele de achiziții publice/acordurile-cadru încheiate;
  • Protocoalele, acordurile/parteneriatele încheiate cu instituții publice, persoane juridice sau organizații neguvernamentale.