CITEŞTE ŞI

Eveniment

Negocierile dintre Grecia și creditori s-au blocat din cauza programului de privatizare

Autor: |

Grecia şi partenerii săi din zona euro nu s-au înţeles luni în privinţa condiţiilor programului de asistenţă financiară, Atena declarându-se împotriva rolului pe care ar trebui să îl aibă Fondul Monetar Internaţional şi a propunerilor de înfiinţare a unui fond privat care să deţină activele elene înaintea privatizării, a declarat, pentru Reuters, un oficial guvernamental elen care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Liderii zonei euro încă încearcă să ajungă la un acord, după 13 ore de negocieri în Bruxelles. Miniştrii de Finanţe din zona euro au propus duminică transferarea unor active elene în valoare de până la 50 miliarde de euro într-un fond independent extern. De asemenea, Eurogrupul doreşte implicarea FMI în orice program pentru Grecia, în timp ce autorităţile de la Atena se opun.

În februarie, noul Guvern de la Atena anunţa îngheţarea privatizării activelor de stat, inclusiv a celor mai mari porturi ale ţării, Pireu şi Salonic. Creditorii internaţionali au cerut privatizări ale porturilor, companiilor de apă şi canalizare şi companiei de poştă, în schimbul asistenţei.

Euro s-a depreciat, luni, la 1,1090 dolari apoi s-a redresat uşor, la 1,1130 dolari, după ce au apărut zvonuri că BCE a acceptat ca Grecia să amâne plata datoriei de 3,5 miliarde euro, termenul limită fiind 20 iulie.

Alte surse susţin că un proiect de compromis pentru a menţine Grecia în zona euro a fost pus pe masă de cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele francez, François Hollande, premierul elen, Alexis Tsipras, şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi va fi supus spre aprobare tuturor liderilor din zona euro.

Săptămâna trecută, BCE a anunţat că menţine linia de finanţare de urgenţă (ELA) destinată creditorilor eleni la actualul nivel restricţionat şi va înăspri condiţiile de acordare a finanţării, majorând garanţiile solicitate în schimbul fondurilor. Decizia BCE va limita opţiunile autorităţilor de la Atena.

În prezent, finanţarea de urgenţă oferită de BCE băncilor elene este limitată la 89 de miliarde de euro.

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.