Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Banii tai

Naționalizarea fondurilor de pensii private poate duce la prăbușirea bursei

Autor: | | 3 Comentarii

Dar chiar dacă nu va fi vorba de preluarea activelor deja aflate la fondurile de pensii în numele contribuabililor, vor dispărea banii pe care fondurile îi încasează lunar în contul clienţilor. Contribuţia lunară a participanţilor la Pilonul II se ridică la 590 milioane lei la nivelul de 3,75% din prezent, redus de la 5,1%. „Aceşti bani ne permit să avem un rol de echilibrare în piaţă, sunt bani care îşi caută în fiecare lună o destinaţie“, arată Radu Crăciun, care explică şi că în 2008-2009 căderea bursei ar fi fost mult redusă dacă am fi avut un sistem de pensii private. 

Dispariţia, tot mai sigură a acestor sume lunare, va influenţa negativ bursa. În timp ce ministrul de Finanţe declară că dacă nu ar plăti către pensiile private obligatorii statul nu ar trebui să se împrumute, piaţa de capital va intra în derivă. De altfel, pe lângă sumele investite direct în piaţă, existenţa şi funcţionarea fondurilor de pensii private înseamnă şi un imbold pentru adoptarea regulilor de guvernanţă corporativă, acestea intrând în Consiliile de Administraţie ale companiilor în care au investit. Fondurile se află printre cei mai activi investitori din piaţă şi au ajuns acţionari semnificativi la mai multe companii private, precum Banca Transilvania, unde deţin 11,6%, MedLife, cu 15,5%, Transgaz, cu 14% sau BVB cu 16,6%. „După o perioadă pozitivă, de creştere din toate punctele de vedere, de un an şi jumătate ne aflăm în derivă“, spune Dragoş Neacşu. 

Acest articol a fost publicat în numărul 22 al revistei Capital, disponibil la chioşcuri în săptămâna 4 - 10  iunie 2018

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 2 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Click

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Stirile Tvr.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.