UPDATE: Debitorul care și-a cerut insolvența și a obținut-o este condamnat, în primă instanță, la 20 de ani de închisoare. 

Tribunalul Constanța a decis, în 2015, ca Roșu Adrian, împreună cu alte două persoane să fie condamnați la un total de 60 de ani de închisoare pentru că s-au asociat și au înșelat aproximativ 200 de persoane. 

Cea mai mare parte a persoanelor care au statut de păgubit în dosarul penal apar și în postura de creditori în dosarul de insolvență. 

Sumele pe care oamenii le-au plătit pentru un apartamentele de care nu au mai avut parte variază între 20.000 și 50.000 de euro. 

Cei trei reprezentanţi ai grupului de firme Vectra, Constanţa, au fost condamanți la 58 de ani închisoare, instanţa stabilind că cei trei dezvoltatori imobiliari s-au asociat pentru a înşela 200 de constănţeni cu aproape 6 milioane de euro, după cum a relatat Evenimentul Zilei la vremea respectivă. 

 

 

Știre în curs de actualizare. 

Decizia judecătoriei Constanța a fost luată la cererea debitorului care, pe lângă bănci și firme de recuperare creanțe, are 93 de creditori, majoritatea persoane fizice. Decizia este în primă instanță și a fost deja atacată cu apel de doi dintre creditorii bănci. 

Legea falimentului personal, intrată în vigoare anul acesta, presupune ca o persoană fizică care face dovada că nu  își mai poate achita datoriile să fie scutit[ de la plată o perioadă de timp sau să plătească doar o parte dintre obligațiile lunare. 

În această perioadă, însă, el va trebui să urmeze un plan de restructurare construit și aplicat de un lichidator. Condițiile sunt foarte dure, iar debitorul trebuie inclusiv să își scoată la vânzare bunurile de care nu are neapărată nevoie, cum ar fi automobilul, aparatura electronică sau mobila mai scumpă de 5000 de euro. De asemenea, debitorul nu va mai putea face cheltuieli altele decât cele necesare supraviețuirii. Vacanțele, de exemplu, nu mai sunt permise.