Probabil că şeful guvernului a privit cu jind în ultimii ani la performanţele Poloniei, singura ţară europeană cu creştere economică pe vârful crizei. Nu e niciun secret, una din explicaţiile succesului polonez este aceea că statul are o participaţie uriaşă în economia locală. Timp de 10 ani înainte de criză, Polonia era criticată intens în special pentru întârzierea privatizărilor. PGE, PGNiG, PKN-Orlen şi multe alte companii de stat din domenii strategice, uneori monopoluri, au întârziat privatizările sau au făcut privatizări parţiale, de obicei prin listări la bursă.
Una peste alta, îndrăznesc să spun că totul a fost o întâmplare. Liderii polonezi nu ştiau că va veni o criză globală şi nu s-au pregătit special pentru asta. Privatizările au întârziat din cauze absolut obişnuite în această parte a Europei.
Scandalurile de corupţie s-au ţinut lanţ (vezi Orlengate), ezitările motivate de existenţa unei foarte puternice şi influente camarile a directorilor de companii de stat au fost numeroase. Puţin important, se pare, având în vedere că, paradoxal, din foarte multe rele a rezultat, ca-n matematică unde minus cu minus dă plus, o chestie foarte bună, creşterea în criză.
Iar Emil Boc pare să fi învăţat bine lecţia involuntară predată de polonezi. Declară că „Pe câteva domenii strategice trebuie ca statul să păstreze un cuvânt greu de spus ca să poată face faţă în condiţii de criză”. Foarte frumos şi foarte ardelenesc. Ne facem sanie vara, deci. Doar că, pentru ca raţionamentul să funcţioneze lipseşte un ingredient important: o nouă criză de magnitudinea celei care încă nu s-a încheiat de tot. Ştie premierul ceva ce nu ştim noi? Are informaţii precise că urmează încă o recesiune, o variantă demonică a păsării Phoenix care se naşte din cenuşa crizei financiare globale?
Dacă cineva de la guvern avea intuiţie se uita şi mai la sud de România, la exemplul Turciei. Nici Turcia nu s-a descurcat prea rău în criză. Numai că, spre deosebire de Polonia, a făcut-o prin creştere economică reală, organică, raţională. Turcia, o ţară aproape nedemocratică în economie a aplicat în ultimii ani reforme economice de manual, în special în domeniul bancar. Plus condiţii bune pentru investitori, o legislaţie flexibilă şi prietenoasă şi multe de acest gen.
N-ar merge oare modelul turcesc? Sau al Georgiei?
„Cuvântul de spus” în economie, pe care-l doreşte premierul, înseamnă mai degrabă păstrarea de către guvern a unor locuşoare calde pentru anumite personaje şi prilej de afaceri profitabile cu banii statului. Cred că, de fapt, România nu va fi şi nu poate fi niciodată realmente pregătită pentru o criză. La noi autorităţile sunt luate prin surprindere de venirea iernii. Sau de o ploaie mai serioasă.