MMAP (Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor)  anunţă că dosarele de finanţare vor putea fi depuse în perioada 10 – 24 octombrie 2016 la sediile agenţiilor pentru protecţia mediului din judeţele de reşedinţă, potrivit Mediafax.

Bugetul alocat pentru întreaga ţară este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populaţiei şi 34 de milioane persoanelor juridice.

Echipamentele finanţate pentru populaţie prin "Casa Verde" sunt panourile solare şi pompele de căldură, cunatumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei – până la 3.000 de lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

O instituţie solicitantă poate depune, în cadrul unei sesiuni de finanţare, o singură cerere de finanţare. Unităţile administrativ-teritoriale/Instituţiile publice/Unităţile de cult pot solicita finanţare pentru mai multe imobile sau obiective în cadrul aceleiaşi cereri de finanţare, însă cuantumul acesteia nu poate depăşi 2.000.000 de lei în cazul instituţiile publice, 500.000 de lei în cazul unităţilor de cult, 4.000.000 de lei în cazul primăriilor cu un număr de locuitori mai mare de 100.000, 3.000.000 lei în cazul primăriilor cu un număr de locuitori cuprins între 50.000 şi 100.000 de locuitori, 2.000.000 lei în cazul unităţilor administrativ-teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 20.000 şi 50.000, 1.000.000 de lei în cazul localităţilor cu un număr de locuitori cuprins între 3.000 şi 20.000, iar în cazul administraţiilor locale unde sunt mai puţin de 3.000 de locuitori, suma maximă va fi de 500.000 de lei.