Beneficiind de linii precise şi atent finisate, „Eclipse Cross” face o trimitere clară către îndrăgitul model coupe „Eclipse Sport”, vândut în special în America de Nord, între anii 1989 şi 2012, cu peste 1.400.000 unități produse în patru generații succesive.

Denumirea „Eclipse Cross” sugerează în acelaşi timp funcționalitatea SUV a acestei maşini, trăsatură ce a căpătat o importanță din ce în ce mai mare pentru gama Mitsubishi Motors „Sport Utility Vehicles” – o direcție strategică pentru această marcă, în special în Europa.

Denumirea metaforică a modelului (Eclipse) este accentuată şi de culoarea maşinii, roşu metalizat cu un luciu profund, o culoare nouă, dezvoltată special pentru acest model – printr-un proces de vopsire inovator – ce reflectă totodată măiestria şi strălucirea liniilor rafinate, ca în cazul fenomenelor naturale ce se pot observa în cazul unei eclipse solare totale.

Noul Mitsubishi Exlipse Cross va fi prezentat la expoziția auto de la Geneva pe 7 martie. Mai multe detalii despre acest vehicul, dar și despre principalele noutăți ale Geneva International Motor Show 2017 (GIMS) veți putea afla din suplimentul auto Capital care apare în luna martie.

Primul produs al „noului” Mitsubishi din epoca Ghosn

Concentrarea este un fenomen care schimbă profund industria auto mondială, iar recenta preluare de către Nissan a pachetului de acţiuni de la Mitsubishi Motors, poziţionează alianţa franco-niponă condusă de Carlos Ghosn la doar un pas de vârful clasamentului mondial.

Aflată într-un moment dificil, firma japoneză Mitsubishi s-a văzut nevoită să caute anul trecut sprijin financiar şi industrial, iar liderul autoritar al Alianţei Renault-Nissan a întins o mână de ajutor de 2,3 miliarde de dolari. Una interesată, desigur. Achiziţia pachetului de 34% dintre acţiunile Mitsubishi, care dă Alianţei Renault-Nissan drepturi suficiente pentru a putea conduce compania, inclusiv postul de preşedinte care acum îi revine lui Ghosn, creează premisele – aşa cum s-a întâmplat şi în cazul AvtoVAZ – ca gigantul franco-nipon să-şi majoreze participaţia şi să-şi atingă scopul de a intra în Top 3 mondial al constructorilor auto. Asta pentru că, la producţia anuală de circa 8,5 milioane de unităţi atinsă de Alianţă – dintre care 550.000 sunt modele purtând marca Dacia – se vor adăuga şi cele 1,2 milioane de vehicule asamblate de Mitsubishi.  Astfel, producţia anuală totală a entităţilor controlate de cei doi piloni ai Alianţei Renault-Nissan va atinge circa 9,7 milioane de unităţi, sau chiar mai mult, ceea ce îi aşează în aceeaşi ligă cu General Motors, Volkswagen sau Toyota – grupuri care în prezent îşi dispută poziţia fruntaşă – dar şi depăşirea plafonului de 10 milioane de unităţi. 

Citește și: 

Noutățile motorizate ale anului 2017 debutează la Geneva

E oficial: Carlos Ghosn, șeful Alianței Renault – Nissan, a devenit și președinte al Mitsubishi

Afacerea Mitsubishi aduce Alianței Renault-Nissan un loc în Top 3 mondial