Reacţia lui Palada vine după ce Clubul Român de Presă a solicitat premierului Victor Ponta ca purtătorul său de cuvânt să prezinte scuze publice. "Apreciez preocuparea dînșilor privind relația dintre instituțiile publice și jurnaliști și le ofer scuzele publice pe care le-au solicitat.  Prezint scuzele mele publice tuturor celor care s-au simțit ofensați de felul în care m-am exprimat pe pagina personală de Facebook zilele trecute la adresa unor jurnaliști", a scris Mirel Palada pe Facebook.

Acesta a explicat că și-a cerut scuze pe pagina de Facebook din două motive:pentru că subiectul a pornit de aici, ”semn că este un loc suficient de public, dat fiind că la fel de public a fost considerat și cînd s-a stîrnit incidentul”, iar al doilea motiv pentru că, "deocamdată nu este nimeni la Clubul Român de Presă să pot înmâna documentul în format fizic, șoferul comunicându-mi că ușa e încuiată". (Sursa foto: evz.ro)