'Chiar ieri (joi – n.r.) am discutat cu domnul ministru Jianu (ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Florin Jianu – n.r.), la mare, unde am avut o altă conferinţă pe fonduri europene, despre ideea lansării unei linii pentru 'start up'-uri, undeva la 10 milioane de euro gândim noi această lansare de proiecte, pentru 'start up'-uri orientate strict pe un anumit sector al economiei. Deci, nu orice fel de idee de afacere, ci pe un anumit sector care se dovedeşte a fi, nu ştiu, să spunem cel mai competitiv. Am dat exemplu cel de IT, unde ştim foarte bine că românii au potenţial, pot veni cu idei extrem de utile pentru piaţă, iar din aceste idei, la prim nivel, pentru care se vor acorda 10.000 de euro, să spunem, la 'start up'-uri, cele mai bune idei dintre cele finanţate în prima fază să treacă la a doua parte, la a doua finanţare, unde să acordăm, sperăm noi, undeva la 50.000 de euro pentru cele care într-adevăr se dovedesc cele mai viabile pentru aplicare în piaţă', a susţinut ministrul.

Eugen Teodorovici a spus că până în luna august proiectele ar trebui lansate, întrucât până în 2015 România trebuie să emită toate facturile, pentru a evita orice fel de pierdere de fonduri europene.

În privinţa bugetului alocat acestui domeniu, Teodorovici a spus că ar putea fi cea mai mare parte din POSCCE. AGERPRES