Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Eveniment

Ministrul economiei: Dâmboviţa ar putea fi un hub al industriei de apărare din România

Autor: | | 0 Comentarii

Judeţul Dâmboviţa ar putea fi un hub al industriei de apărare din România, după ce la Moreni urmează să se demareze proiectul cu corporaţia germană Rheinmetall, în domeniul tehnologiei militare, prin care se va produce un nou transportor blindat, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, ministrul Economiei, Mihai Fifor.

„La Moreni, ducem un proiect foarte ambiţios şi nimeni nu îşi permite în momentul de faţă să nu analizeze toate componentele ce ţin de dezvoltarea acestui proiect (...). Am ales să aducem aici colaborarea cu Rheinmetall, putea fi dusă oriunde în altă parte în ţară, dar am ales Moreni pentru că e o uzină care are multă experienţă în zona aceasta de transportoare şi, în afară de asta, am mai spus, noi gândim Dâmboviţa ca un hub pe industria de apărare din România. Vom vedea în perioada imediat următoare, mă refer la o săptămână, maximum două, cum construim proiectul în ansamblul său, cu management, cu societate mixtă etc”, a precizat Fifor, citat de Agerpres. 

Uzina Automecanică Moreni din judeţul Dâmboviţa şi furnizorul german de tehnologie militară Rheinmetall au semnat, în luna iunie, actul constitutiv al societăţii mixte Romanian Military Vehicle Systems, noua societate urmând să fabrice transportorul blindat 8x8. 

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat, vineri, la Târgovişte, că Ministerul Economiei trebuie să se implice activ în procesul de înzestrare a Armatei Române, în acord cu dorinţa Ministerului Apărării Naţionale de a colabora cu fime româneşti din industria de profil 

„Dezvoltarea industriei naţionale de apărare atrage după sine şi crearea de noi locuri de muncă, dar cel mai important beneficiu este faptul că dezvoltarea economică reprezintă principala soluţie pentru securitatea naţională”, a spus Ţuţuianu. 

Miniştrii Adrian Ţuţuianu şi Mihai Fifor au fost prezenţi, joi, la cele trei societăţi din industria de armament din judeţul Dâmboviţa: Uzina Mecanică Mija, Uzina de Produse Speciale Dragomireşti şi Automecanica Moreni. Cele trei societăţi funcţionează ca filiale ale ROMARM, companie naţională cu capital 100% al statului român prin Ministerul Economiei. 

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro