”Suntem într-un proces continuu de întinerire a personalului Ministerului Afacerilor Interne, vârsta medie este de 39 de ani şi traversăm o perioadă de schimbare treptată a unei generaţii. Peste 6.000 de angajaţi şi-au încetat anul acesta raporturile de serviciu cu ministerul prin ieşirea la pensie. (…) De aceea, pentru reducerea deficitului de personal am adoptat o politică ancorată în realităţile actuale, fapt ce a impus suplimentarea numărului de locuri din şcolile ministerului, rechemarea în activitate a unor foşti angajaţi sau noi încadrări în sistem. În cazul ofiţerilor, ne bazăm în primul rând pe promoţiile Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', oameni tineri şi foarte bine pregătiţi”, a spus Tobă, la ceremonia de absolvire de la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

El le-a cerut absolvenţilor Academiei să pună în practică toate cunoştinţele dobândite pe parcursul anilor de studii, să aducă un suflu nou în instituţie şi să se ridice la cerinţele noilor locuri de muncă. ”În MAI sunt oameni cu multă experienţă, profesionişti recunoscuţi atât în ţară, cât şi în străinătate, care vă pot ajuta ca în scurt timp să evoluaţi în plan profesional. Vă cer să fiţi corecţi în aplicarea legii, să aveţi iniţiativă, să fiţi curajoşi şi demni, pentru că numai aceste calităţi vă pot ajuta în carieră. Creşterea nivelului de siguranţă a cetăţeanului a fost şi rămâne o prioritate a MAI, iar rezultatele obţinute în ultima perioadă ne demonstrează că efortul nostru şi-a dovedit eficienţa şi că acest obiectiv a fost atins. Am înregistrat un nivel de siguranţă ridicat, infracţionalitatea a scăzut semnificativ şi a ajuns la cea mai mică valoare din ultimii şapte ani, iar acest lucru se regăseşte şi în aprecierea cetăţenilor, cel mai important barometru de evaluare a activităţii noastre”, a mai spus ministrul.

În acest an au absolvit Academia de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza' 387 de studenţi, dintre care 206 au fost la Facultatea de Poliţie, restul – la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, la Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, Facultatea de Pompieri şi Facultatea de Arhivistică. (Sursa: Agerpres)