'În unele cazuri am gestionat aceste probleme foarte bine. În cazul Greciei am avut 21 de întâlniri într-un an să rezolvăm problema. Aş fi fericit dacă ministrul de Interne ar avea 21 de întâlniri la nivelul UE să rezolve problema refugiaţilor, care este o problemă mai mare decât cazul Greciei şi va necesita mai mult timp', a afirmat oficialul austriac. 

Hans Jorg Schelling a subliniat că sunt tot mai multe îngrijorări legate de zona euro şi Uniunea Europeană ca întreg – care este viitorul UE, al statelor membre, dacă acestea să rămână sau nu în UE, dacă să fie două, trei sau mai multe viteze pentru zona euro. 

Ministrul Finanţelor din Austria a spus că, pe lângă faptul că euro reprezintă ideea Europei unificate, Uniunea Monetară este plină de avantaje, iar povestea de succes a monedei unice se poate vedea chiar şi numai prin prisma cursului de schimb. Cu toate acestea, la nivelul UE au rămas neterminate chestiuni importante precum uniunea bancară, uniunea pieţelor de capital, schema de garantare reciprocă a depozitelor bancare, pentru care oamenii aşteaptă rezultate, a subliniat acesta. 

În opinia oficialului austriac, problema cea mai presantă pentru moment rămâne criza emigranţilor, în ţările europene intrând într-un singur an peste 1,5 milioane de emigranţi, din care 1,3 milioane în numai trei ţări – Germania, Suedia şi Austria. 

'Într-o ţară mică precum Austria, cu 8,3 milioane locuitori, au intrat într-un an sute de mii de migranţi. Costurile integrării acestora ar fi de peste un miliard de euro, mult pentru o ţară mică (…) Dacă vrem să dezvoltăm UE ca o adevărată uniune avem nevoie de solidaritate, la fel ca în cazul Greciei, Spaniei, Portugaliei sau Ciprului. Dacă nu rezolvăm această problemă, vom avea o mare problemă cu întoarcerea naţionalismului şi apoi proiectul foarte important al Europei unite va fi într-o criză reală', a atras atenţia ministrul austriac.

Sursa: Agerpres