Comentariile sale, transmise sâmbătă spre publicare, se aseamănă cu afirmaţii făcute de preşedintele francez Emmanuel Macron şi ministrul german de finanţe Wolfgang Schaeuble, care au spus că uşa UE rămâne deschisă pentru Marea Britanie atât timp cât negocierile privind Brexit-ul nu se vor fi încheiat. 

"Cred că ar fi extraordinar dacă ar reveni asupra deciziei privind Brexit-ul. Totuşi, acest scenariu mi se pare relativ nerealist", a spus Zypries într-un interviu. 

Zypries a declarat că ambele părţi trebuie să meargă înainte conform planului în privinţa negocierilor asupra ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar. "Nu va fi uşor, dar un compromis este posibil", a adăugat ea. 

Zypries şi-a exprimat regretul pentru decizia Marii Britanii de a părăsi UE şi a evidenţiat că, potrivit unor studii ministeriale, Brexit-ul ar urma să producă mai multe pagube economiei britanice decât economiei germane, cea mai puternică din Europa. 

Ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, şi negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, urmează să înceapă luni negocierile oficiale privind plecarea Marii Britanii din blocul comunitar. (Sursa: Agerpres)