"Discutăm astăzi despre o nouă emisiune de titluri de stat pentru populaţie. Continuăm programul Fidelis, iar ediţia din acest an se numeşte Centenar pentru că are scadenţa la doi ani, în 2018, anul în care se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918. (…) Valoarea emisiunii este de 100 de milioane de lei, iar un titlu va avea valoarea de 100 de lei. Am redus valoarea, de la 1.000 de lei anul trecut, la 100 de lei pentru a face emisiunea mai atractivă", a explicat ministrul Finanţelor.

Potrivit sursei citate, emisiunea are, în principal, un scop educativ. "Dorim ca oamenii să înţeleagă mai bine procesul de economisire, că pot economisi în mai multe feluri, la bancă, în alte instrumente, dar şi în datoria publică a ţării sale", a adăugat Anca Dragu.

Dobânda nu a fost anunţată, pentru că aceasta va fi stabilită în momentul lansării efective a programului, în luna iulie, pentru că se va baza pe dobânda pieţei la acel moment. Ministrul Finanţelor a mai spus că pentru dobânda aferentă titlurilor de stat nu se plăteşte impozit pe venit.

În plus, deţinătorii de titluri vor participa, la scadenţă, la o loterie, în cadrul căreia vor fi selectaţi 100 de participanţi, care vor încasa un premiu de 1.000 de lei fiecare.

"Emisiunea va fi derulată printr-un consorţiu de bănci, care va fi anunţat până la finalul lunii mai. Populaţia nu va plăti comisioane pentru achiziţionarea titlurilor de stat, dacă se cumpără prin băncile din consorţiul de emisiune. Dacă se cumpără prin alte bănci, va fi perceput un comision de tranzacţie, similar unei tranzacţii obişnuite", a adăugat Anca Dragu.

În afară de creşterea gradului de educaţie financiară, un alt scop, secundar, este acela de a diversifica sursele de împrumut ale MFP.

SURSA: Agerpres