Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Energie

Ministerul Energiei a reluat negocierile cu chinezii care vor să construiască reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Autor: | | 0 Comentarii

Ministerul Energiei a reluat negocierile cu chinezii de la CGN, interesaţi de realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, partea română având un nou mandat de negociere mai flexibil, a declarat, joi, ministrul Energiei, Toma Petcu, potrivit Agerpres.

"Ieri (miercuri - n. r.), a avut loc o nouă întâlnire cu chinezii. Avem un mandat nou, cu posibilităţi multiple, mai flexibile. Sper ca aceste negocieri să se deruleze într-un ritm alert şi în următoarele cinci luni să ducem spre finalizare negocierile", a spus ministrul.

La sfârşitul lunii august a fost aprobată reluarea negocierilor cu compania chineză CGN pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, negocieri care se vor derula pe o perioadă de şase luni, a transmis, la acea dată, Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica.

"Ieri (24 august - n. r.), am avut AGA, unde a fost aprobată mandatarea Consiliului de Administraţie care să stabilească termenii şi condiţiile mandatului de negociere în continuare a acestui proiect. Acest mandat a fost dat ca urmare a aprobării unui memorandum în Guvern în luna iulie cu această tema. Acest mandat stabileşte termeni şi condiţii legat de o negociere timp de şase luni", a afirmat Lulache.

Conform acesteia, începând cu luna septembrie negocierile pentru reactoarele 3 şi 4 vor reîncepe.

"Negocierile fuseseră suspendate din decembrie anul trecut şi vor fi reluate în luna septembrie. Eu cred că reactoarele 3 şi 4 sunt absolut obligatorii dacă vrem să avem independenţă energetică şi securitate energetică. Este absolut esenţial ca statul român să îşi definească în detaliu rolul, contribuţia, aportul, susţinerea. Este un proiect viu şi dinamic. Partenerii noştri vin cu o solicitare, noi cu un răspuns, deci nu este imposibil ca negocierile să se termine în şase luni, dar nu este nici uşor", a adăugat Lulache.

Totodată, ea a mai spus că este esenţial ca decizia privind prelungirea duratei de viaţă a reactorului 1 să fie luată până la finele acestui an, altfel va fi prea târziu.

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro