Cele două fabrici sunt singurele din ţară care produc pulberi pe profilul militar, existând piaţă de desfacere atât la intern cât şi la export, a precizat Tudose. 

"Braşovul este unul dintre judeţele cu cea mai bogată prezenţă în domeniul de apărare, cu şase întreprinderi mari, care se află la limitele unei scale de existenţă. Începând cu cele mai fericite gen IAR Ghimbav, cu noul contract semnat cu Airbus Helicopters România, ajungând la două dintre ele care sunt efectiv închise, Pirochim Victoria şi Fabrica de Pulberi Făgăraş. La acestea două am fost astăzi într-o echipă mixtă formată din prefectul judeţului, reprezentanţi ai Agenţiei de Mediu, Garda de Mediu, ISU. La Făgăraş am ajuns într-o situaţie hilară. Am reuşit să retehnologizăm două secţii şi nu reuşim să depăşim partea de hârţogăraie pe mediu, chiar ajungând într-un paradox, nu putem să-i dăm drumul fiindcă lipseşte autorizaţia şi nu avem autorizaţie pentru că nu i-am dat drumul. Facem toate eforturile ca cele două societăţi de la Victoria şi Făgăraş să fie redeschise în acest an şi eu sper acest lucru", a evidenţiat ministrul Economiei, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Braşov. 

El a adăugat că este nevoie ca toţi factorii de decizie să se aşeze la o masă şi să găsească soluţia pentru a ieşi din impas, felicitând totodată ISU pentru tot sprijinul pe care l-a acordat pe parcursul vizitei, dar şi pentru implicarea efectivă pentru ca Fabrica de Pulberi de la Făgăraş să fie redeschisă. Pe de altă parte, ministrul Economiei a arătat că nu va face presiuni asupra celor de Agenţia de Mediu, în condiţiile în care sunt nişte termene prevăzute pentru obţinerea unor astfel de autorizaţii. Potrivit acestuia, Fabrica de Pulberi din Făgăraş a primit în 2015 şi 2016 câte 500.000 de euro pentru retehnologizare, în ceea ce priveşte apele reziduale. 

"La Fabrica de Pulberi din punct de vedere tehnic se poate intra în faza de probe tehnologice, dar nu se poate fără autorizaţiile de mediu, iar la Pirochim Victoria se pare că există o situaţie mai bună, luna viitoare urmând a avea loc o serie de negocieri. S-ar putea ca Pirochim Victoria să ia faţa Făgăraşului, dar mă opresc aici. Cât se poate de repede le deschidem", a spus ministrul Tudose. 

Ministrul Economiei a ţinut să sublinieze că în industria de apărare este mare nevoie de forţă de muncă calificată pentru că în prezent media de vârstă a angajaţilor este de 54 de ani, ceea ce este foarte grav. "Dacă nu mişcăm lucrurile foarte repede, nu are cine, cui, preda ştafeta. Învăţământul dual poate fi o soluţie foarte bună. Nu partea tehnică contează, ci forţa de muncă calificată, pentru că în această industrie nu ai voie să faci greşeli. Este nevoie de specialişti în pulberi, chimişti, mecanici, super specialişti în aviatică şi avionică şi există posibilitatea de a-i pregăti", a explicat Mihai Tudose. 

Potrivit acestuia, la nivelul Guvernului se doreşte ca prin industria de apărare să fie asigurate 100% cerinţele sistemului naţional de apărare la capitolele explozibili, cartuşe, proiectile, gloanţe, TAB-uri, elicoptere, dar există loc şi pentru producţie în afara acestor comenzi de stat. "Industria de Apărare poate fi şi trebuie să fie un pilon important pentru dezvoltarea economică şi pentru creşterea bugetului", a concluzionat ministrul Economiei. 

Potrivit sursei citate, în industria de apărare lucrează în prezent 8.000 de oameni în toată ţara, iar judeţul Braşov, în care există şase astfel de societăţi, a fost şi rămâne unul dintre cele mai importante pentru industria de apărare, la concurenţă cu judeţul Dâmboviţa. 

AGERPRES