Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împreună cu Ambasada României la Berlin, a organizat o întâlnire cu directorii regionali şi cei ai unităţilor din statele federale ale unui important lanţ de hypermarketuri din Germania, în vederea facilitării contactului cu asociaţiile, producătorii şi companiile din domeniul agricol din România interesate de a pătrunde pe piaţa germană.

'Reprezentanţii acestui mare retailer au apreciat foarte mult calitatea produselor româneşti şi ne aşteptăm ca, până la încheierea expoziţiei, să putem vorbi şi de semnarea a cel puţin două noi contracte pentru export', a precizat Daniel Botănoiu.

Acesta a subliniat că în cadrul târgului au avut loc o serie de discuţii între conducerea MADR şi omologi din Germania, Bulgaria, Olanda, Slovacia, Cehia, Ungaria şi Republica Moldova, precum şi cu noul comisar european, Phil Hogan, şi reprezentanţi ai Casei Regale din Marea Britanie, în vederea stimulării exporturilor de produse româneşti cu valoare adăugată mare.

'Ministerul Agriculturii îi susţine pe producătorii care doresc să participe la asemenea evenimente, deoarece acestea creează oportunitatea, pentru procesatori, de a identifica noi parteneri de afaceri. Spre exemplu, la ediţia din 2014 a târgului 'Săptămâna verde', trei producători au încheiat contracte ferme, în baza cărora au exportat produse cu valoare adăugată mare în Germania, Marea Britanie şi Suedia. De asemenea, în urma participării la expoziţie, alţi producători au devenit mult mai vizibili în piaţă şi au reuşit să devină furnizori de încredere pentru câteva lanţuri de mari magazine, care au preluat produse conservate din legume şi carne, atât pentru distribuţia pe piaţa internă, cât şi pentru cea externă. Practic, participarea la asemenea evenimente poate constitui şi o recomandare privind calitatea produselor obţinute de operatorii români', a spus secretarul de stat în Ministerul Agriculturii.

În cadrul Expoziţiei internaţionale 'Săptămâna Verde' a avut loc şi Summit-ul miniştrilor Agriculturii, întrunire ajunsă la a şaptea ediţie. Tema din acest an a Summit-ului a fost 'Creşterea cererii pentru alimente, materii prime şi energie: oportunităţi pentru agricultură, provocări pentru securitatea alimentară'. Practic, oficialii prezenţi la summit au stabilit o serie de acţiuni concrete, atât la nivel european, cât şi internaţional, care vizează creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar, prin stimularea producerii şi exportului de produse cu valoare adăugată mare, utilizarea corectă a resurselor naturale şi protecţia mediului, care să asigure continuarea şi dezvoltarea sustenabilă în sectorul agroalimentar.

La ediţia din anul 2015 a Expoziţiei internaţionale 'Săptămâna Verde' (Grune Woche), care are loc la Berlin, Germania, în perioada 16 – 25 ianuarie 2015, România dispune de un spaţiu de prezentare al potenţialului sectorului agricol românesc printr-o gamă largă de produse, pe o suprafaţă de 327 metri pătraţi. Printre produsele expuse se regăsesc brânzeturi, produse procesate din carne, vinuri, palincă, uleiuri, gemuri, zacuscă, produse de patiserie, obţinute de operatori din sectorul tradiţional şi ecologic din diverse zone ale ţării.

În primele 10 luni din 2014, România a exportat produse agroalimentare de aproape 4,5 miliarde de euro, în timp ce excedentul comercial a depăşit 496,5 milioane de euro la finele lunii octombrie din 2014, fiind de 2,7 ori mai mare decât valoarea înregistrată în perioada similară din 2013, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

"În perioada ianuarie – octombrie 2014, exporturile de produse agroalimentare din perioada ianuarie-octombrie 2014 au însumat 4,488 miliarde euro, în creştere cu 397 milioane de euro faţă de perioada corespunzătoare din 2013, respectiv cu 9,7 procente, în timp ce importurile au crescut uşor cu 2,1% (82,5 milioane euro), până la 3,992 miliarde de euro", arată datele statistice ale MADR.

România a reuşit, în 2013, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, să înregistreze un excedent de peste 300 de milioane de euro în comerţul cu produse agroalimentare, faţă de un deficit de aproape 800 de milioane de euro în anul 2012.

SURSA: Agerpres