Poliția a intervenit prompt pentru a strânge banii de pe șosea. Potrivit Associated Press, incidentul a avut loc în seara zilei de 27 mai. Un om de afaceri german, care circula pe autostradă cu motocicleta, a pierdut un pachet din plastic cu salariul pentru o zi al angajaţilor de la firma sa. Aproximativ 9.000 de euro, toate bancnote de mică valoare (în jur de 570.000 de ruble), au ajuns împrăştiate pe drum, sub copaci, în iarbă. Bărbatul s-a dat jos să adune banii, iar martorii oculari au chemat imediat poliția

. În urma accidentului, bancnotele de câte doi, cinci, zece euro s-au răspândit peste tot, inclusiv pe sub copacii de lângă şosea. Pentru a strânge cât mai repede banii, poliţia a închis autostrada şi a chemat ajutoare. Potrivit presei, valoarea pachetului a fost estimată la cel puţin 9.000 de euro. Polițiștii, care au sosit la fața locului şi au oprit circulația pe autostradă pentru a ajuta omul de afaceri să stângă banii, nu a reuşit, din păcate, să adune toată suma, din care lipsea în jur de 1.500 de еuro. Se pare că bancnotele lipsă au fost luate de vânt.RADOR