Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Eveniment

Mihai Fifor (Washington): România se angajează să aloce 2% din PIB pentru apărare

Autor: | | 0 Comentarii

Ministrul român al apărării naţionale, Mihai Fifor, a evidenţiat marţi, la Washington, decizia României de alocare a 2% din PIB pentru apărare în 2017 şi de a menţine acest nivel pentru următorii zece ani, potrivit unui comunicat al ambasadei României în SUA.

În acelaşi timp se va proceda la desfăşurarea unor programe importante de înzestrare şi modernizare a forţelor armate care să implice parteneriate între industriile de apărare din România şi SUA.

În cadrul unei recepţii organizate marţi la ambasada României la Washington, ministrul Mihai Fifor a amintit de întrevederile excelente avute cu secretarul apărării american James Mattis şi cu adjunctul consilierului pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, Ricky Waddell, conform Agerpres.

Evenimentul, organizat cu sprijinul American-Romanian Business Council, a reunit reprezentanţi ai Departamentului de Stat, Departamentului Apărării, ai industriei de apărare americane şi ai unor grupuri de reflecţie din capitala americană.

Directorul Agenţiei pentru Cooperare în domeniul Apărării şi Securităţii, generalul-locotenent Charles Hooper, a mulţumit României pentru angajamentul alături de SUA în planul securităţii, inclusiv în Afganistan şi în alte teatre de operaţii. De asemenea, a subliniat ca prioritate întărirea cooperării bilaterale, România fiind un prieten şi aliat de încredere al SUA.

Vizita ministrului Apărării Naţionale continuă în zilele următoare şi va include întrevederi cu membri ai Congresului SUA, precum şi cu reprezentanţi ai companiilor din industria de apărare.

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro