În noiembrie, temperaturile medii vor avea valori peste normalul climatologic în sud, sud-est şi local în vest şi apropiate de normal în celelalte regiuni, în condiţiile în care media multianuală a lunii este de 3,8 grade Celsius. ANM estimează valori medii de temperatură de până la 8 grade Celsius în Dobrogea, de până la 7 grade în Muntenia, Oltenia, Crişana, respectiv de până la 5 grade în Moldova. 
 
În ceea ce priveşte nivelul precipitaţiilor, meteorologii estimează cantităţi totale lunare excedentare în cea mai mare parte a ţării, exceptând areale restrânse din vest şi sud, unde vor fi apropiate de mediile multianuale, de 41,5 litri/mp.
 
În decembrie, temperatura medie lunară a aerului va avea, în general, valori apropiate de media multianuală, de – 0,8 grade Celsius, fiind luaţi în calcul parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 – 2010. Cel mai frig va fi în Moldova şi Transilvania, de până la minus 5 grade Celsius, în timp ce în Dobrogea se estimează temperaturi de până la 3 grade, iar în Banat de 2 grade Celsius. 
 
Precipitaţiile totale lunare vor fi local excedentare în regiunile centrale, estice şi sud-estice şi apropiate de mediile climatologice (44,8 l/mp) în restul teritoriului. 
 
Conform estimărilor meteorologilor, luna ianuarie vine cu o temperatură medie lunară care va avea valori sub media climatologică (-2,1 grade Celsius), local, în nordul şi centrul ţării şi apropiate de normal în celelalte regiuni. Cel mai frig va fi în Transilvania (până la -7 grade), dar şi în Moldova (-6 grade). Mai cald va fi în Dobrogea (2 grade), Banat şi Crişana (până la plus 1 grad Celsius). În Muntenia temperaturile medii vor fi între -2 şi 0 grade. 
 
Precipitaţiile totale lunare vor avea, în ianuarie, o tendinţă spre excedent în regiunile centrale şi local în cele vestice, iar în restul ţării vor putea fi apropiate de mediile multianuale (33,6 l/mp), relevă prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul noiembrie 2017 – ianuarie 2018, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), citată de Agerpres.