Comentariile lui Merkel, care au fost incluse într-un discurs susţinut la Zingst, staţiune la Marea Baltică, cu două luni înaintea alegerilor federale, subliniază hotărârea acesteia de a adânci integrarea europeană, în cazul în care va câştiga un al patrulea mandat de cancelar. 

Apreciind că apartenenţa la Uniunea Europeană este unul dintre cele mai importante puncte forte ale Germaniei, Merkel a declarat că decizia de anul trecut privind Brexit-ul şi alegerile din Franţa şi Olanda, în care partide proeuropene au învins candidaţi populişti, i-au schimbat perspectiva. 

„Pentru mulţi oameni, şi mă includ printre ei, ceva s-a schimbat când au văzut că britanicii vor să plece, când eram îngrijoraţi de rezultatul alegerilor din Franţa şi din Olanda”, a declarat Merkel. 

Cancelarul de centru dreapta a recunoscut că UE este departe de a fi perfectă şi că, uneori, Bruxellesul este prea birocratic. „Dar am înţeles în ultimele câteva luni că Europa înseamnă mai mult decât birocraţie şi reglementare economică, şi că Europa şi viaţa împreună în Uniunea Europeană au de-a face cu războiul şi pacea, că deceniile de pace după cel de-al Doilea Război Mondial ar fi fost de neimaginat fără Uniunea Europeană”, a spus Merkel, cuvintele sale fiind primite cu aplauze. 

În trecut, mulţi oameni au luat UE şi avantajele sale ca şi cum ar fi de la sine înţelese – cum ar fi libertatea de exprimare, libertatea religioasă şi dreptul la liberă circulaţie -, a continuat Merkel, care a crescut în Germania de Est, comunistă, aminteşte Reuters. 

„Nu există aşa ceva în multe locuri din lume. Şi tocmai de aceea merită să luptăm pentru această Europă”, a insistat cancelarul german, care a continuat: „De aceea, pe unul dintre afişele noastre electorale scrie: Dacă Europa este mai puternică, Germania va fi mai puternică. Cele două au legătură”.

Sursa: Agerpres