În plus, în luna iunie holdingul care administrează importantul zăcământ de la Shah Deniz din Azerbaidjan va trebui să anunţe ce conductă va transporta pe pieţele europene gazul azer, fapt care ţine în stare de alertă atât echipa TAP, care străbate teritoriul grec, cât şi pe cea a lui Nabucco West care exclude complet Grecia din proiectarea hărţii energetice a Europei de sud-est.

La conferinţa "Athens Energy Forum", desfăşurată la Atena la începutul săptămânii, s-a văzut încă o dată clar, prin intervenţia diplomatului american Mathew Bryza, că SUA nu doresc în niciun caz să vadă vreo societatea rusească implicată pe piaţa elenă a energiei. De asemenea, după cum s-a văzut, lobby-ul filoturcesc, ale cărui interese sunt reprezentate de Bryza, ca şef al companiei cu capital turcesc Turcas Petrol, filială a Socar, companie de hidrocarburi din Azerbaidjan, nu doreşte să vadă Grecia participând la "Coridorul Sudic".

În acelaşi timp, potrivit unor surse diplomatice, dacă nu va obţine companiile elene de furnizare şi distribuţie de gaz DEPA şi, respectiv, DESFA, Rusia este dispusă să abandoneze Grecia, retrăgându-şi investiţiile din ţară şi anulând investiţiile viitoare. Partea rusă nu pare a se mulţumi doar cu obţinerea companiei feroviare TRAINOSE, pe care o revendică de asemenea, deoarece prioritatea o constituie intrarea pe piaţa elenă a energiei.

Grecia va trebui să aleagă – şi asta repede – în cursul următoarelor două luni cu care parte va "juca" pentru că de acest lucru va depinde şi participarea ei la "Coridorul Sudic" deoarece dacă deschide uşa pentru Gazprom ar putea să piardă conducta TAP, iar dacă i-o va închide ar putea rămâne în joc.

Oficial, desigur atât Uniunea Europeană, cât şi SUA, dar şi Azerbaidjan menţin distanţe egale faţă de cele două propuneri şi declară că învingător va ieşi conducta care va îndeplini criteriile obiective ce au fost puse.

Sursa: RADOR