Legislaţia americană permite companiilor să păstreze offshore profiturile realizate de subsidiarele lor din străinătate, evitând astfel plata taxelor pe companii, care sunt printre cele mai mari din lume (35% la nivel federal).

Potrivit Oxfam, deşi nu au comis o ilegalitate, cele 50 de companii au utilizat o reţea secretă de 1.751 de filiale offshore pentru a evita fiscul american, afirmă acest raport publicat cu o săptămână înaintea reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.

‘Companiile care evită plata impozitelor au privează SUA de taxe neplătite în valoare de 135 de miliarde de dolari anual’, afirmă Robbie Silverman, unul din reprezentanţii Oxfam.

În fruntea clasamentului este grupul informatic Apple cu peste 200 de miliarde de dolari depozitaţi offshore, urmat de grupul farmaceutic Pfizer (193,6 miliarde de dolari) şi grupul informatic Microsoft (124 miliarde de dolari).

În timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, Donald Trump a produs reducerea la 15% a impozitului pe companii şi de asemenea a propus ca firmele care repatriază în SUA rezervele de numerar depozitate offshore să plătească o taxă unică de 10%.
Oxfam a criticat ambele propuneri apreciind că o reducere a taxelor nu va ajuta decât companiile şi acţionarii bogaţi în dauna programelor de combatere a sărăciei. AGERPRES