„Numărul de magazine existente în România a crescut exponenţial din 2004, iar magazinele de mare suprafaţă şi-au cam terminat expansiunea. Mă refer la magazinele cash&carry, poate şi supermarketuri. În 2004, magazinele de tip cash&carry erau 28 şi acum sunt 43, hypermarketuri erau 7 şi acum sunt 117, iar cele de hard-discount au ajuns în 2010 la 343, de la 22 câte erau în 2004“, a declarat Alexandru Vlad.

Potrivit reprezentantului Selgros, magazinele de mare suprafaţă şi-au finalizat expansiunea în România, viitorul fiind al locaţiilor de tip discount, de proximitate.

„Unele lanţuri de magazine, mai ales cele mici, de suprafaţă mică, la începutul expansiunii, fac angajări. Vine era magazinelor de suprafaţă mică, mai ales a celor de tip discount, de proximitate. Aceştia sunt încă la începutul expansiunii. Aceste tipuri de magazine au penetrat mai cu seamă în pieţe mici, cu populaţie de până în 10.000 de locuitori. Au ajuns şi probabil că asta va fi tendinţa în continuare ca magazinele de tip discount să penetreze până şi în zonele rurale mai mari“, a subliniat reprezentantul Selgros.

Impact asupra produselor locale

Acesta a adăugat, totodată, că impactul unei astfel de dezvoltări poate avea repercusiuni asupra produselor româneşti, care se vor fi din ce în ce mai puţine.

„Impactul dezvoltării unor astfel de magazine ar putea duce la o scădere a ponderii produselor româneşti de pe piaţă. Nu cunosc politica lor comercială, dar dacă ne uităm la experienţa celorlalte ţări est-europene aşa se va întâmpla, în sensul în care a crescut ponderea bunurilor din celelalte ţări europene“, a explicat Vlad.

SURSA: Agerpres

Citeşte şi Opens external link in new windowPatriciu despre marii retaileri: Să-i văd dând colţul