CITEŞTE ŞI

Auto

Mercedes-Benz GLA, cel mai mic SUV al mărcii, gata pentru lansare

Autor: |

Germanii de la Mercedes-Benz vor prezenta peste doar câteva săptămâni un SUV mai mic decât GLK. Conform presei germane, evenimentul va avea loc în aprilie, la Shanghai.

Despre ofensiva grupului Daimler din perioada 2013 – 2020 se vorbeşte de câteva luni. Chiar oficialii companiei şi-au făcut publice intenţiile de a lansa 13 noi modele complet noi - care ţintesc grupuri de clienţi neincluşi până acum în planurile de vânzări ale producătorului – cu scopul de a depăşi rivalii BMW şi Audi în lupta pentru supremaţie în zona premium a pieţei auto mondiale. Este interesant de observant că acest deziderat ar trebui atins prin utilizarea unei strategii similare rivalilor de la Volkswagen. O stategie care s-a dovedit extrem de profitabilă în ultimii ani. Astfel, deşi sunt diferite ca design, dimensiuni şi grup-ţintă de clienţi, majoritatea noilor produse vor împărţi platforme şi componente astfel încât costurile de producţie să fie cât mai reduse. Presa germană susţine că unul dintre cele 13 modele incluse de oficialii Daimler în declaraţia lor de intenţie este GLA, un SUV de mici dimensiuni care are la bază aceeaşi platformă cu modelele A şi B din gama producătorului. Ca şi recent-lansatul CLA, viitorul cross-over va putea fi comandat cu tracţiune faţă sau integrală (4MATIC). Conform germanilor, gama de motoare va fi compusă din propulsoare diesel sau alimentate cu benzină cu puteri cuprinse între 136 CP şi 211 CP. Pentru pasionaţi va fi disponibilă, desigur, şi o versiune AMG a cărei forţă va ajunge până la 350 CP. Având în vedere că Mercedes-Benz GLA este programat pentru lansare în luna aprilie la expoziţia auto de la Shanghai (21-29.04), publicaţii precum AutoBild sau Focus, consideră că micul SUV va avea un puternic ascendent în faţa modelelor rivale de la BMW sau Audi care vor intra pe piaţă mult mai târziu. Este de aşteptat ca Audi Q2 să ajungă la clienţi abia în 2015, iar BMW X2 cel mai devreme în 2016. Mult mai curând însă, bavarezii vor lansa modelul X4, poziţionat între X3 şi X5. Citeşte şi: Mercedes CLA ajunge la clienţii români în aprilie. Preţ minim fără TVA, 24.200 euro

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii