România  deţine o treime din potenţialul balneoclimateric al Europei. Avem 40 de staţiuni balneoclimaterice în România şi resurse naturale pentru 200 de astfel de staţiuni. Este cel mai mare potenţial pe care îl are o ţară din Europa. Dacă înainte de 1989 toate staţiunile erau pline de turişti străini şi români, care veneau pentru tratament si izvoarele termale, acum peste 50% dintre bazele de recuperare sunt în paragină.În staţiuni precum Voineasa, Băile Herculane, Borsec, sau Tuşnad investiţiile se lasă încă aşteptate, iar unele locuri arată ca după bombardament.Cauzele pentru care s-a ajuns aici sunt administrarea proastă, privatizările păguboase şi revendicările de terenuri şi clădiri.

În centrul istoric din Băile Herculane, clădirile au fost ridicate de austrieci în prima parte a secolului al XIX-lea. Bijuterii arhitectonice, incluse în patrimoniul naţional, au căzut însă victimele unor pretinşi investitori. Pavilioanele de cazare şi băile cu ape termale au fost privatizate în 2001, dar proprietarii nu şi-au respectat angajamentele.  În industria românească de turism, Herculane a fost întotdeauna comparată cu staţiunea Karlovy Vary (Cehia), care aduce anual încasări de sute de milioane de euro şi este considerată una dintre „stelele balneare“ ale Europei. Cele două seamănă foarte mult, fiind singurele din Europa care au apă termală cu sulf coloidal şi se află la aproximativ aceeaşi altitudine, cu acelaşi decor natural, străjuite de versanţi abrupţi. În plus, şi arhitectura este asemănătoare, amândouă fiind dezvoltate în vremea Imperiului Austro-Ungar.

 

Altădată „Perla Banatului”, staţiunea Buziaş se degradează pe zi ce trece. Zidurile ciuruite arată ca după război. Un război al indiferenţei. Construită în 1875, special pentru plimbările prin parc ale împărătesei Austriei, colonada de 500 de metri, unică în Europa, nu mai are nimic din aerul regal de altădată.O lege din 2001 a inclus colonada din Buziaş pe o listă a monumentelor istorice. În plus, Buziaşul a fost nominalizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept staţiune-etalon în tratamentul afecţiunilor cardiovasculare. Însă, fără specialişti şi bani, bazele de tratament s-au închis rând pe rând.

SURSA: digi24.ro