Capital: Opoziția a lansat, în urmă cu două săptămâni, programul său economic. Cum vi se pare?
Doru Lionăchescu: Mi se pare lăudabil efortul de a-l pune pe hârtie, chiar dacă e criticabil din multe puncte de vedere. Sentimentul meu general e că acest program este rezultatul unui compromis între două linii economice destul de divergente, e greu să împaci idei de dreapta cu măsuri sociale, cum vrea PSD. Exemplul cu cotele de impozitare mi se pare că e cel mai mic numitor comun la negocierea dintre ei și că nu e o soluție economică optimală. Ori e cotă unică, și atunci discuți unde o poziționezi, ori e progresivă, și atunci trebuie să aibă componente sociale, să fie cote mai înalte pentru cei care câștigă mai mult. Compromisurile acestea cu "nu renunțăm la cota unică, dar de fapt e în trei trepte", sunt niște hibrizi care nu știu cum ar putea funcționa.
Capital: Credeți că guvernul Boc ar trebui să preia ceva din propunerile USL?
D.L.: În general, cred că dialogul e cea mai bună cale de a găsi soluția economică optimă. România are probleme structurale profunde, iar acestea nu se pot rezolva decât pe calea dialogului. La deciziile importante – cum ar fi pensiile, restructurarea aparatului bugetar, trecerea la euro – trebuie să ai un minim consens politic, să nu riști să vină o altă formulă de guvernare și să anuleze tot ce s-a făcut până acum. Cum poți să mai apari în fața investitorilor în acel moment? Un exemplu în acest sens este Grecia. După ce FMI s-a „fript“ anul trecut când le-a dat grecilor prima tranșă pe programul de austeritate semnat doar de Guvern, acum (FMI- n.r.) nu acceptă decât dacă este semnat și de Opoziție. Asta ar trebui să fie o lecție și pentru noi, întrucât finanțatorii internaționali nu vor mai accepta decât angajamente consensuale.
2015, o țintă nerealistă pentru euro
Capital: Că ați adus aminte de Grecia. Nouriel Roubini a spus, luna trecută, că nu suntem pregătiți să trecem la euro în 2015 și că trebuie să învățăm din greșelile grecilor…
D.L.: Nu știu dacă e bună sau e rea ținta, dar nu e realistă. Nu am văzut această țintă decât ca pe un efort imens al BNR de a pune în fața decidenților politici un obiectiv de care să se țină. Nu mi se pare însă deloc realist, poate doar mobilizator. În primul rând, pentru că România nu a încheiat restructurarea. Restructurarea administrației publice, a cheltuielilor publice nu e realizată nici măcar pe jumătate. Noi intrăm acum în a doua fază a recesiunii, pentru că se discută deja de o a doua criză financiară, cu patru mari ministere nerestructurate deloc: Administrației și Internelor, Muncii, Finanțelor Publice și al Agriculturii, de care nu vorbește nimeni. În al doilea rând, mă întreb și eu către ce euro ne îndreptăm, avem măcar o vagă idee cum va arăta spatiul monetar comun peste patru ani?
Capital: Dar inflația, credeți că BNR se poate încadra în țintă?
D.L.: Avem doi poli de restructurare majori unde nu s-a făcut aproape nimic până acum: companiile de stat care produc pierderi pe bandă rulantă și un aparat în administrația publică nerestructurat. La noi s-a făcut tăierea de-a valma cu 25%, dar nu s-a făcut restructurarea propriu-zisă a aparatului. Toate acestea apasă pe inflație, pe deficitul bugetar, plus temerile legate de alimente și energie tot mai scumpe mă fac să cred că e greu de atins ținta de inflație.
O găselniță fără niciun fel de finalitate
Capital: Că tot a venit vorba de companiile de stat, cum vi se pare ideea cu managerii privați?
D.L.: Mi-e teamă că e doar o soluție retorică, fără acoperire, pentru că dacă intrăm în detalii nimeni nu știe să explice ce se înțelege prin asta. E o găselniță fără niciun fel de finalitate, cred că este doar rezultatul unui compromis acceptabil în negocierile cu FMI. Eu cred, cu tărie, că soluția pentru a scăpa de această piatră de moară, care a devenit sectorul public în România, este privatizarea. Și când spun privatizare e vorba de trei lucruri: privatizare, reglementare și stimularea concurenței. Dacă nu reușești să le faci pe toate în același timp, nu faci decât să schimbi monopolul de stat cu unul privat.
Capital: Ar fi bine să privatizăm tot sau nu? De exemplu, Romgaz?
D.L.: Clar, da. Rolul statului nu este să fie proprietar, rolul statului e să fie reglementator, să fie arbitrul pieței. Care e problema dacă privatizăm Romgazul și în același timp reglementăm bine piața și stimulăm apariția competiției? Nu cumva în acest mod servim cu adevărat interesul public, interesul contribuabilului român? Priviți în jur: tot ce funcționează bine, tot ce servește optim clientul este privat, tot ce nu merge este al statului. Cum ar fi arătat Dacia sau Romtelecom dacă rămâneau la stat? Uitați-vă ce dezastre se profilează la Poștă sau la Tarom.
Capital: Dar Romgaz poate fi considerată companie strategică, are acces la resurse…
D.L.: Resursele de gaze vor fi concesionate. Statul român câștigă din concesionare, dar concesionare prețuită corect. Știți ce am constatat? Când nu mai au argumente, adversarii privatizării decretează imediat compania respectivă sau sectorul ca fiind "strategice", carevasazica condamnate să rămână la stat și să fie furate în liniște.
Capital: Am avut o privatizare la Petrom, nu spun că nu a fost bună, dar cumpărătorul a primit unele facilități, în momentul semnării contractului, care nu sunt în avantajul statului.
D.L.: Pe ansamblu este totuși una dintre cele mai bune privatizări din Europa. Da, probabil nu a fost o negociere suficient de isteață a prețului concesiunii, de aceea spun, dacă la Romgaz le concesionezi profitabil, statul câștigă din concesiune și din faptul că firma respectivă ajunge să facă profit, să creeze locuri de muncă bine plătite. Petrom, care pierdea bani deși câștigau gras toți căpușarii de pe urma ei, a ajuns să fie cel mai mare plătitor de impozite la statul român. Ăsta e rolul statului, de arbitru, să creeze un mediu economic vibrant din care să colecteze cât mai mult pentru a finanța serviciile publice esențiale: sănătate, educație, siguranța personală și națională.
Trebuie privatizat tot ce se poate privatiza, transparent, corect, cu o reglementare strictă și obligatoriu cu măsuri complementare de stimulare a competiției.
Capital: Avem companii cu datorii, nu ar fi mai bine ca acestea să fie restructurate înainte de privatizare și aduse la zero?
D.L.: Ar fi ideal. Dar e realist un astfel de scenariu? În 20 de ani noi nu am reușit să eficientizăm o companie simplă cum e Oltchim. De unde să apară brusc acum un asemenea miracol: directori în companiile de stat care să producă profit și să facă o bijuterie din Termoelectrica, de exemplu! Noi trăim într-o societate în care statul e slab, administrația publică e ineficientă, în care sunt suspiciuni de corupție și clientelism aproape peste tot. Cum ne putem imagina că peste noapte or să apară niște îngeri salvatori pe cai albi, niște ultra patrioți dezinteresați care să accepte să lucreze la stat cu toate riscurile de rigoare, cu pachete salariale neatractive, cu presiuni sindicale, cu organe de cercetare penală peste ei, cu intervenții politice – și basca să mai și livreze performanțe manageriale uluitoare. Mesajul public mincinos este ideea aceasta că nu facem privatizare ca să nu se scumpească energia sau marfa. De ce spun că este un mesaj mincinos, pentru că dacă acum kilowattul e mai ieftin în România nu se datorează faptului că nu e privatizat sectorul sau că statul român este un mare manager. Nu. Este o formă de a face protecție socială, eronată după părerea mea, și care va exploda în deficitul bugetar foarte curând. Protecția socială nu se face prin preț, rolul companiilor este să facă profit, protecția socială se face prin alte mecanisme, nu se face prin intermediul companiilor de stat, dar asta e o minciună întreținută "nu privatizăm, că măresc ăia prețurile". Piața va răzbuna acest populism inconștient, e doar o chestiune de timp până la scadența acestei retorici găunoase. Privatizarea ar trebui să aibă un singur obiectiv, interesul public, mai binele contribuabilului român.
Capital: Statul vrea să vândă pachete minoritare pe bursă. Nu e tot o formă de privatizare?
D.L.: Eu sunt împotriva vânzării de pachete minoritare, cu excepția celor reziduale, cum e cazul la Petrom sau Romtelecom. Soluția de eficientizare a sectorului public e privatizarea, dar privatizarea nu înseamnă să vinzi 10%-15%, ci să predai controlul, adică să vină altcineva care plătește pentru pachetul respectiv, căruia să-i pese de companie și pe care piața îl poate sancționa dacă e cazul, prin mecanismele sale, desigur, inclusiv prin faliment. În primul rând trebuie stabilit consensual un program multi-anual de privatizare, nu trebuie să le vindem din fuga calului: program de privatizare pe 3-5 ani, cum au făcut și polonezii, și altii. Să spunem la Romgaz: vindem la momentul potrivit 51% unui investitor strategic, cu o reglementare clară a pieței, cu preț de concesiune negociat la sânge și restul îl listăm pe bursă. Sau listăm direct la bursă un pachet majoritar, poate fi o variantă. În felul acesta creăm și mișcare la bursă, atragem investitori români, îi facem și pe ei părtași la succesul privatizării. Din perspectiva aceasta nu văd absolut niciun sens să vindem 15% din Romgaz. Mi se pare o decizie prea oneroasă, să vinzi bijuteriile familiei, tacâmurile de argint ca să plătești salarii si pensii. Ce avantaj am eu, contribuabil român din vânzarea în pripă a unui pachet minoritar de acțiuni: se schimbă guvernanța corporativă a firmei, devine brusc o meritocrație, va plăti impozite mai mari? Nici poveste, avem deja exemplele clasice Oltchim, Transelectrica, cu pachete minoritare listate. Listarea unor pachete minoritare are sens numai în contextul privatizării și, mai mult, cred că ar trebui să fie condiție a oricărei privatizări.

Capital: Anul trecut, piața de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat o scădere dramatică, potrivit Capital Partners. Alte companii de consultanță sau de avocatură au raportat o creștere. De unde vin aceste discrepanțe?

Doru Lionăchescu: Sunt două diferenţe majore. Pe de-o parte este metodologia şi pe de altă parte consecvenţa raportării datelor. Noi încercam să păstrăm consecvenţa datelor, culegem zilnic datele şi le comparăm cu datele lunare din anul anterior. Noi folosim metodologia cea mai strictă, adică se valideaza pentru calculul final doar tranzacţiile anunţate public şi în care valoarea tranzacţiei este confirmată de cel puţin o parte participantă: vânzător, cumpărător sau consultant ori avocat. Alţii includ şi tranzacţiile ale caror sume vin "pe surse", sau cele facute la nivel regional, alocând toata suma respectiva Romaniei.

Capital: Au trecut deja cinci luni din acest an. Se poate face o estimare pentru 2011?

D.L.: Estimarea noastră la cinci luni este că piaţa a ajuns la 238 milioane de euro, în creştere cu 23% faţă de anul trecut. Rămân însă consecvent cu predicţia de la începutul anului: sper să avem un an de creştere zero, adică să fie măcar ca anul trecut.

Capital: Care ar fi explicaţia?
D.L.: Cred că nu avem încă dovezi clare că România a intrat pe o traiectorie de creştere robustă şi ireversibilă.

Capital: Care sunt domeniile în care ar putea avea loc mai multe tranzacții: energia regenerabilă, FMGC, IT&C?

D.L.: Energia regenerabilă este un domeniu de interes, mai ales dacă se clarifică situaţia legislaţiei, există proiecte bune şi interes din partea investitorilor.
Va fi apoi domeniul bancar, într-un fel sau în altul va trebui să vedem consolidare, vânzare, ieşiri din piaţă din cauza situaţiei din Grecia și Portugalia. În sfârşit avem semne că antreprenorii români din anumite pieţe au lăsat in sfârşit orgoliile de-o parte şi încep să discute cum să se pună la un loc să devină mai puternici – deci consolidări sectoriale.

Capital: Care ar fi aceste «piețe»?

D.L.: IT, Telecom. Vom vedea mişcări importante la nivelul jucătorilor mari. Fie că e Romtelecom, fie că e Vodafone, Orange, vom vedea mişcări mari strategice. În domeniul bancar avem vreo trei-patru nume anunţate oficial că vor să iasă de la noi din piaţă, alţii le vor lua locul.

Capital: Îşi vor găsi cumpărător până la sfârşitul acestui an?

D.L.: În pofida percepţiei generale că sectorul bancar e atractiv, opinia mea este că va fi foarte greu de găsit cumpărător pentru băncile românesti, mai ales pentru jucători marginali, adică cei care sunt la 0,5% cotă de piaţă, până în 1%. BNR ar trebui să analizeze foarte atent ce scenariu desfăşoară în cazul în care trebuie să găsească o soluţie rapidă pentru vreo bancă, pentru că realist vorbind, cumpărători nu prea există, asta e realitatea.

Capital: Față de țările din regiune, cum vedeți piața de M&A din România?

D.L.: Polonia s-a desprins detaşat de restul plutonului est-european ca «învingător al crizei» şi chiar ca lider informal al regiunii. Ungaria e de multă vreme o piaţă în stagnare, Rusia şi Turcia piţte care cresc exploziv. Doar noi şi bulgarii facem  notă discordantă în regiune, în sensul că suntem întârziaţi la ieşirea din criză şi suntem încă în contracţie cu mai multe sectoare din cauza ajustărilor structurale nefinalizate.