Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4.6686 lei/euro, nivel atins de moneda europeană doar ieri. Moneda naţională nu a mai atins până acum valorile atât de scăzute precum cele de ieri și de astăzi.

Ultimul vârf atins de moneda europeană a fost 4.6679 lei pe data de 23 ianuarie 2018, în preajma tensiunilor politice legate de căderea guvernului Tudose.

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, a anunțat ieri că moneda națională a înregistrat o depreciere foarte mică, în timp ce valutele din zonă au o volatilitate mult mai mare.

„Faţă de ziua precedentă e o creştere foarte mică, de 0,08% şi de fapt vorbim de o volatilitate, însă regională, mare. Celelalte valute din zonă au avut o volatilitate mult mai mare, atât forintul cât şi zlotul, dar într-un context regional în care volatilitatea se simte. În ultima săptămână am avut deprecieri ale valutelor din zonă mult mai mari în Polonia şi Ungaria, unde au trecut peste un procent. În România, în ultima săptămână, sunt la 0,1%, dar aceasta este tendinţa regională în care ne încadrăm şi noi”, a spus Dan Suciu.

Acesta a precizat că în prezent se poate vorbi de un context regional care duce la aceste devalorizări, ” într-o situaţie în care asistăm la o reaşezare a perechii euro – dolar”.

CITEȘTE ȘI Ești afectat de deprecierea leului? Iată ce spune economistul-şef al BCR

De asemenea, leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, până la valoarea de 4,0026 lei, mai puţin 1,21%, comparativ cu anunţul de joi, când dolarul fusese cotat la 4,0518 lei.

Conform BNR, francul elveţian a fost cotat la 4,0461 lei, în creștere cu 1,6 bani faţă de cotaţia din ziua anterioară.

Gramul de aur s-a ieftinit, vineri, până la 163,3962 lei, cu 1,21 lei, de la 164,6160 lei, cât a fost în şedinţa anterioară.