Trenul este cel mai ecologic mijloc de transport. Nu poluează, nu face gălăgie. Glasul roţilor de tren relaxează călătorul.

Există rău de maşină, rău de avion, rău de mare (pe vapor). Nimeni nu s-a plâns vreodată de rău de tren. Niciun vehicul terestru, propulsat cu combustibil lichid, nu poate să alerge cu 300 km/h cântărind 400 de tone, aşa cum face, de exemplu, TGV Atlantique. Dacă un inginer ar inventa aşa ceva, imaginaţi-vă cum ar arăta şi ce zgomot ar scoate un Ferrari la această greutate, cu sute de pasageri la bord. Conştienţi de aceste adevăruri simple, alţii au grijă de calea lor ferată. La Stockholm, între aeroport şi centrul oraşului circulă un tren care vine din sfert în sfert de oră. La noi nu se poate, noi avem probleme multe. Până şi comuniştii administrau mai bine infrastructura feroviară decât actualii guvernanţi. Înainte de 1989, dacă voiai să mergi la Ploieşti, te duceai în Gara de Nord şi gata. Trenurile plecau toată ziua. Acum gările tac pustii, când şuieră o locomotivă e eveniment. Între şine au crescut bălăriile, dar am găsit şi o scuză: legislaţia UE ne interzice să punem ierbicid şi altă soluţie nu ne-a dat prin cap. Despre transportul feroviar de marfă nici nu mai are rost să vorbim. Compania de stat, altădată sistemul vascular al economiei naţionale, a devenit aproape o amintire.

De 25 de ani desfiinţăm rute şi concediem angajaţi pe motiv că „nu sunt bani, multă lume circulă cu naşul şi nu plăteşte bilet, nu se susţine financiar“. Dar tocmai de-aia alegem oameni presupus capabili să conducă instituţiile de stat, ca să descurce ei, cu inteligenţa, priceperea şi experienţa lor, iţele încurcate ale mecanismelor economice. Şi să adopte decizii în sens constructiv, nu demolator. Pentru binele contribuabililor. Să taie cheltuieli, cu creionul după ureche, cred că poate orice acar. Regele Carol I a dezvoltat reţeaua de căi ferate ca să omogenizeze populaţia din Moldova şi Ţara Românească, când între cele două zone rămăseseră destule frecuşuri după actul de la 1859. A fost unul dintre pariurile vieţii lui, pe care l-a câştigat pentru tânăra ţară. Noi parcă ne încăpăţânăm să distrugem ce ne-a unit.

Avem totuşi şi o veste bună. Din iulie 2014, putem ajunge de la Bucureşti la Constanţa cu trenul în două ore. CFR ne promite că până în 2020 vom călători la fel de rapid către Braşov şi Craiova. Sperăm că aşa va fi. Şi că vom apuca ziua când condiţiile de trafic şi preţurile vor fi mai rezonabile. Deocamdată multe vagoane (nu toate, ce-i drept) sunt ticsite, inconfortabile. Şi poate pentru prima oară în istorie, biletul de tren e scump în raport cu veniturile medii.