În România, doar 2% dintre IMM-uri realizează tranzacţii comerciale în străinătate, în timp ce 96% dintre comercianţii înregistraţi pe eBay îşi vând produsele peste graniţă. România nu este o excepţie, în toată regiunea există această reticenţă de a face primul pas către piaţa globală. 

Capital: Care este evoluția comerțului online în Europa?
Ilya Kretov: Comerţul online înregistrează în prezent un ritm de creştere accelerat, care estimăm că se va menţine pe parcursul următorilor cinci ani. Dacă ne uităm la statistici, vedem creşteri de două cifre în zona comerţului online şi în particular pe segmentul comerţului online transfrontalier. Potrivit datelor Eurostat, 16% dintre IMM-urile din Uniunea Europeană fac comerţ online, în timp ce în România doar 7,4% dintre IMM-uri vând online. Există un potenţial de dezvoltare foarte mare, iar eBay ar putea contribui la creşterea pieţei de e-commerce, dat fiind că este o interfaţă concepută cu scopul de a face legătura între cumpărători şi vânzători la nivel global şi de a asigura siguranţa tranzacţiilor. 

Capital: Cum stă Romania comparativ cu țările din regiune?
I.K:
În ceea ce priveşte comercianţii din România, vedem în statisticile noastre o prezenţă foarte bună în categorii precum modă, piese şi accesorii, casă şi grădină. Aceşti comercianţi sunt foarte activi şi vând mult în afara graniţelor. Cu toate acestea, în comparaţie cu alţi comercianţi din regiune, spre exemplu din Bulgaria sau Grecia, românii nu valorifică potenţialul unor instrumente suplimentare, cum ar fi listarea produselor pe diverse site-uri eBay regionale, serviciile de advertising management sau transportul către depozite din străinătate.

Capital: Cum poate contribui eBay la dezvoltarea comerțului local?
I.K:
În urmă cu un an, am pus la punct un plan de dezvoltare regională. În primul rând, am dezvoltat un serviciu local de relaţii cu clienţii, astfel încât oricine doreşte să vândă pe eBay poate solicita sprijin la nivel local în cazul în care are întrebări sau întâmpină vreo dificultate. În acelaşi timp, am investit în dezvoltarea unor instrumente pentru a facilita accesul comercianţilor şi al produselor pe platformă la nivel global. Spre exemplu, dacă un comerciant din România are o listă de preţuri în limba română, este suficient să încarce documentul pe eBay şi va fi tradus în mod automat, ceea ce îi va economisi timp și efort. Totodată, căutăm parteneri strategici care să ajute companiile ce doresc să vândă online să îşi desfăşoare activitatea şi să funcţioneze ca o poartă de acces între eBay şi diverse pieţe. 

 

Capital: De ce ar vrea cineva să cumpere de pe eBay și nu de pe Amazon, AliExpress sau Olx?
I.K:
Oferta de produse disponibile pe site-ul eBay este unică. Din punctul de vedere al clientului, este foarte simplu să găseşti produsul pe care îl cauţi, fie că vorbim de modă, accesorii sau articole sportive. Oferta include atât produse mai vechi, cât şi produse noi – când un client nu vrea să plătească un produs nou, dar nici nu doreşte să cumpere unul folosit, poate opta pentru un produs recondiţionat, care e ca nou, însă la aproape jumătate din preţul iniţial. Din punctul de vedere al comerciantului, platforma eBay este foarte intuitivă şi poţi începe vânzările doar cu câteva click-uri către aproximativ 170 de milioane de clienţi din întreaga lume, fără să fie nevoie de depozite internaţionale.

Capital: Ce produse cumpără românii cu precădere de pe eBay?
I.K:
Cea mai populară categorie de produse pentru români este moda – haine pentru femei, bijuterii şi ceasuri. La fiecare 10 minute, un client din România cumpără un ceas de pe eBay. A doua categorie de produse în ceea ce priveşte popularitatea este reprezentată de electronice, cele mai căutate produse fiind smartphone-urile şi accesoriile aferente. Totodată, observăm că românii fac achiziţii pentru casă şi grădină, un segment cu o gamă largă de produse, de la corpuri de iluminat până la obiecte de design interior.

Capital: Sunt companii ro­mânești care vând pe eBay? Ce succes au?
I.K:
În prezent, avem câteva mii de comercianţi, atât din România, cât şi din regiune care se bucură de succes în afacerea lor. Vrem să arătăm comercianţilor că există cerere pentru produsele româneşti şi că punem la dispoziţie instrumente care îi pot ajuta să îşi crească vânzările.