În sectorul privat, criza a făcut o selecție naturală, lăsând în viață acele companii care au avut manageri mai abili, care au reușit să-și restructureze la timp operațiunile. În majoritate, cei din sectorul privat au înțeles că această criză a fost un bun prilej pentru companii să-și facă curățenie în propria ogradă. Dacă pentru mulți perioada de creștere a fost un prilej de euforie nesănătoasă în care se investea peste măsură, salariile creșteau mult mai repede decât veniturile, iar costurile erau complet neglijate pentru că, nu-i așa, dacă e prosperitate trebuie să beneficieze toată lumea, curând cei din sectorul privat au înțeles că așa nu mai pot continua.
Criza le-a dat cel mai bun „alibi“, pentru a-și crește com­petitivitatea și a ieși din criză mai puternici. Când vor putea relua creșterea, vor fi mai performanți având baza de costuri restructurată și putând fi mai profitabili decât erau înainte de 2008. Din păcate, la nivelul guvernanților, reacția a fost mult mai lentă. După ce, în 2008, luați de val, au cheltuit peste măsură, mai apoi au așteptat FMI-ul pentru a încerca să reducă din costuri.
Dacă fiecare manager ar fi acționat responsabil și ar fi vegheat la costurile proprii, nici nu ar fi fost nevoie de legi speciale care să le ceară să facă ceea ce era logic să facă. Și anume să consume mai puțin decât produc. Vina este însă a sistemului creat de partidele politice care, în timp, au politizat peste măsură toate funcțiile din cadrul instituțiilor de stat, lăsând competența pe ultimul plan. Încă de pe vremea comuniștilor, politicul și-a recompensat susținătorii activi prin acordarea de funcții. Partidele de astăzi nu sunt nici ele mai inspirate. Cine a fost activ în campanie trebuie să primească un post undeva. Ce dacă nu are nicio competență care să-l recomande pentru acel job? Cui îi pasă dacă a condus în viața lui măcar trei oameni? Dacă e suficient de sus în ierarhia partidului sau a cotizat în campanie, poate ajunge chiar și ministru.
Efectele tragice ale acestei metode s-au văzut pe deplin tot timpul. Astăzi, însă, criza a scos în relief, mai mult ca oricând, efectele negative ale acestui sistem. De ce s-a ajuns aici? Pentru că partidele au refuzat sistematic să se organizeze intern având la bază criteriile de competență. Un anume tip de competențe sunt necesare celor ce urmează să ocupe posturi în guvern, un alt tip de competențe celor ce vor sta în băncile parlamentului și cu totul altele sunt calitățile celor ce ar trebui să se ocupe de problemele interne ale partidului.
Fiecare dintre susținătorii unui partid ar trebui să poată opta, în funcție de calitățile lui și de interesele personale, pentru unul din aceste planuri de carieră. La fel, stimulentele promise trebuie să fie diferite. Singurul criteriu viabil ar trebui să fie competența, fie el simplu lucrător sau ministru. Până când partidele nu vor înțelege acest lucru, șansele noastre de a avea programe coerente și strategii pe termen mediu și lung sunt minime. Până când guvernele nu vor fi făcute 95% din profesioniști și doar 5% din politicieni, șansele unei guvernări competente și respectate de toată lumea vor fi minime. Aceasta este una dintre lecțiile pe care România nu le-a înțeles din această criză.

Cristian Nacu, partner Enterprise Investors