Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Eveniment

Kovesi: Suntem acuzați pe nedrept că am falsificat probe

Autor: | | 1 Comentarii

Suntem acuzați pe nedrept că am falsificat probe, a declarat miercuri Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), într-o conferință de presă.

"Am solicitat colegilor de la serviciul teritorial Ploieşti un raport cu privire la stadiul dosarelor şi la aspectele care au fost sesizate ca fiind nelegale", a spus Kovesi, referindu-se la înregistrările şi comentariile apărute în ultimele zile în presă şi pe posturile de televiziune.

Ea a afirmat că un raport scris a fost transmis şi procurorului general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Șefa DNA a prezentat situaţia celor care au adus acuzaţii la adresa instituţiei.

"Inculpatul Cosma Vlad Alexandru a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, iar Cosma Mircea pentru luare de mită şi abuz serviciu. Conform sentinţei anunţate la 1 noiembrie 2017, cei doi au fost condamnaţi Mircea Cosma la 8 ani, Vlad Cosma la 5 ani de închisoare", a spus Kovesi.

Procesul se află faza procesuală a apelului cu termen 19 februarie 2018.

"Cererile şi excepţiile, inclusiv cu privire la administrarea probelor, au fost respinse la procedura de cameră preliminară. Cererile prin care inculpaţii au spus ca procurorii nu au procedat legal au fost respinse. Deci probele au fost administrate corect", a afirmat Kovesi, menţionând că "suntem acuzaţi pe nedrept că am falsificat probe".

Ea a arătat că Vlad Cosma "este martor în 12 dosare penale instrumentate de DNA. Acesta e motivul pentru care este chemat să se prezinte la serviciul teritorial Ploieşti. De multe ori acest inculpat s-a prezentat din proprie iniţiativă şi a formulat denunţuri cu privire la fapte de corupţie".

Laura Codruţa Kovesi a făcut referiri la "înregistrări trunchiate, colaje de natură să compromită procurorii".

"Evident că procurorii nu au cedat, pentru că ei au acţionat legal", a spus şefa DNA.

Întrebată despre o eventuală discuţie cu procurorii de la DNA Ploieşti în vederea influenţării anchetei, Kovesi a declarat: "Nu am avut nicio discuţie cu procurorul Negulescu, sau cu procurorul Onea, sau cu Vlad Cosma despre schema de anchetă. Este o speculaţia care apare în sediul Parchetului Ploieşti, într-un moment în care Negulescu nu lucra la DNA, în acel moment eu nu îl cunoşteam".

Întrebată dacă ia în calcul să demisioneze, şefa DNA a spus că "nu este vorba despre o persoană, este vorba despre asaltul asupra justiţiei, este vorba despre festivalul inculpaţilor. Nu am motive să îmi dau demisia".

Kovesi a negat afirmaţiile procurorului Mihaiela Iorga, care a declarat că Laura Codruţa Kovesi i-a cerut să deschidă dosar unui politician care, dacă ar fi ajuns permier, ar fi numit-o pe Dana Gârbovan ministrul Justiţiei. "Nu am discutat niciodată acest subiect cu Mihaiela Iorga", a spus procurorul şef al DNA.

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

PlayTech

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro