„KazMunayGas – compania naţională de petrol din Kazahstan – a luat decizia strategică de a intra în 2007 pe piaţa europeană prin Romania atunci când a achiziţionat fostul Grup Rompetrol. Pe lângă investiţiile străine menite să crească capacitatea de procesare a rafinăriei Petromidia şi să sporească competitivitatea companiei prin oferirea de produse de calitate superioară la standarde internaţionale, acţionarul KMGI oferă României o alternativă la petrolul rusesc furnizând un flux constant de petrol din perimetrul Tengiz, contribuind astfel şi la securitatea energetică a regiunii. Acesta este un aspect important dacă luăm în considerare faptul că România mai are doar trei rafinării producătoare de carburanţi, faţă de 11 în 1990. În acel moment, capacitatea totală de rafinare a ţării era de 32 milioane tone pe an, faţă de doar 11 milioane tone/ an în 2016", a declarat Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al KMG International, citat într-un comunicat al companiei. 

La rândul său, Bogdan Negrea, profesor şi cercetător al ASE, a precizat că, în perioada 2013-2015, compania a plătit la bugetul de stat 5,1 miliarde de dolari. 

"Indicatorii financiari şi operaţionali au relevanţă pentru specialişti, dar prin analiza Leontief putem vedea valoarea adăugată adusă de companie pentru întreaga societate. De exemplu, cu taxele plătite de KMG International la bugetul de stat în perioada 2013-2015 (5,1 miliarde de dolari) s-ar fi putut construi 16.466 de grădiniţe, 10.466 de şcoli sau 48 de spitale, în timp ce pentru fiecare loc de muncă creat, grupul generează indirect alte 2,25 locuri de muncă în economie", a spus profesorul ASE. 

Potrivit acestuia, este pentru prima dată când o instituţie academică întreprinde o astfel de analiză asupra impactului direct, indirect şi indus pe care un mare jucător economic îl are la creşterea economică şi bunăstarea ţării. 

Studiul subliniază contribuţia KMG International la securitatea energetică a României în contextul pieţelor europene a energiei şi petrolului, capacitatea de a acoperi 70% din cererea autohtonă de produse petroliere prin rafinăriile Petromidia şi Vega, contribuţia la diversificarea surselor de aprovizionare ale Europei (Kazahstan are rezerve estimate de 30 miliarde barili de petrol) şi la rezervele de urgenţă – obligatorii pentru securitatea naţională a României, dar şi producţia sustenabilă de energie în conformitate cu legislaţia europeană şi naţională de mediu (Petromidia este prima rafinărie care s-a aliniat la standardul Euro 5 şi producând exclusiv carburanţi cu un conţinut de sulf de 10 ppm). 

Impactul economic este evaluat prin prisma contribuţiei la veniturile guvernamentale prin plata taxelor, colectarea controlată a accizelor (KMGI deţine patru antrepozite fiscale prin Rompetrol Rafinare şi Rompetrol Gas) şi contribuţia la Produsul Intern Brut (cu o valoare adăugată brută de 0,6 miliarde de dolari doar în 2015). 

Totodată, studiul ASE arată că grupul are o contribuţie semnificativă şi la balanţa comercială a României prin exportul de produse finite (produse rafinate şi petrochimice) în special în zona Mării Negre. Valoarea exporturilor reprezintă peste 4% din valoarea totală a exporturilor generate de industria prelucrătoare, grupul fiind principalul exportator de produse petroliere (Rompetrol Rafinare a exportat în 2015 aproximativ 2 milioane tone de carburanţi în valoare de peste 2 miliarde de dolari). 

"Impactul Grupului este dat şi de contribuţia sa la recrutarea şi dezvoltarea de specialişti în sectorul petrolier şi petrochimie şi angajarea de forţă de muncă tânără (mai ales în contextul ratei semnificative a şomajului pentru grupa de vârstă 'sub 34 de ani' la nivel naţional, în special în regiunile Sud şi Sud-Est). Prin programe comunitare derulate la nivel naţional, sponsorizări de proiecte şi iniţiative ale angajaţilor, KMGI a investit în ultimii 7 ani peste 10 milioane de dolari în proiecte de sănătate, protecţia mediului, cultură, educaţie şi leadership, demonstrând că este un cetăţean corporativ responsabil", se mai arată în comunicat.