Abandonarea pragului minim de 1,20 franci pentru un euro, stabilit în urmă cu trei ani, a provocat în 15 ianuarie o apreciere de 41% a francului elveţian în raport cu moneda euro. Traderii băncii americane au obţinut în acea zi un câştig de 250-300 de milioane de dolari.

Reprezentanţii JPMorgan a refuzat să comenteze informaţia.

Sursele susţin că JPMorgan este una dintre puţinele bănci care a înregistrat profit în urma deciziei BNS, în timp ce Citigroup Inc, Deutsche Bank AG şi Barclays Plc au suferit pierderi din tranzacţionare cumulate de aproximativ 400 de milioane de dolari.

În primele nouă luni din 2014, JPMorgan Chase şi-a păstrat poziţia de cea mai mare bancă de investiţii din lume, în condiţiile în care a realizat venituri de 17,1 miliarde de dolari, conform unui studiu publicat de compania de consultanţă Coalition. Pe locurile următoare se află Goldman Sachs, Deutsche Bank, Citigroup şi Bank of America Merrill Lynch.

Majoritatea băncilor de investiţii s-a confruntat în 2014 cu diminuarea veniturilor din cauza ratelor scăzute ale dobânzilor şi a reglementărilor mai dure privind capitalul. În perioada ianuarie – septembrie 2014, veniturile totale ale băncilor de investiţii au scăzut cu 6% comparativ cu primele nouă luni din 2013.

Din 2010, când a început publicarea studiului Coalition, grupul american JPMorgan Chase s-a clasat pe primul loc în topul principalelor bănci de investiţii din lume.