"Aţi văzut acea problemă care a apărut cu privire la vânzarea de firme pe OLX. Am văzut, în egală măsură, şi comunicatul trimis de minister care a spus că nu este ilegal acest lucru. Într-adevăr, nu este ilegal, dar este imoral. Nu poţi să mergi într-un program cerând nişte bani pentru o idee de afaceri după care să te duci să o vinzi pe OLX sau în altă parte", a spus Florin Jianu, citează Agerpres.

Acesta a afirmat că există două soluţii pentru rezolvarea acestei probleme. Prima presupune modificarea OUG 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii în sensul stipulării că nu se pot înstrăina părţi sociale în proporţie mai mare de 49%. 

În acest context, Jianu a precizat că situaţia nu poate fi rezolvată prin intermediul unui ordin de ministru, pentru că nu are valoarea unei legi şi se pot înstrăina în continuare părţile sociale ale unei societăţi. 

A doua soluţie presupune revenirea la programul pentru întreprinzătorii debutanţi. Florin Jianu susţine că, în acest caz, sfera de aplicare se micşorează, însă este o măsură prin care întreprinzătorii debutanţi sunt încurajaţi şi nu "speculanţii". 

O altă propunere a preşedintelui CNIPMMR vizează scoaterea programului din sfera Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA) şi trecerea acestuia la implementatori privaţi. 

Reprezentanţii platformei de anunţuri online OLX au declarat pe 4 februarie că investighează aspectele legale privind comercializarea pe acest site a proiectelor Start-Up Nation şi că au trimis o solicitare în acest sens Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), pentru a evita orice fel de nereguli. 

Aceştia au arătat că, în total, în ultimele peste şase luni, s-au publicat circa 200 de anunţuri pentru vânzarea de proiecte Start-Up Nation. Peste 80% dintre proiecte au fost scoase la vânzare în ultimele trei luni, iar în acest moment sunt puţin peste 100 de anunţuri active. 

La rândul său, MMACA a informat, printr-un comunicat, că cesiunea de acţiuni ale societăţilor comerciale este legală şi nu încalcă prevederile schemei de ajutor de minimis Start-Up Nation, însă noii deţinători ai acestor companii trebuie să ştie că vor prelua inclusiv obligaţiile ce decurg din implementarea schemei.