Capsula numită 'Kounotori 6' (barză) a fost lansată de pe insula meridională Tanegashima, în jurul orei locale 22:27 (13:27 GMT), de o rachetă H-IIB, potrivit imaginilor transmise în direct de agenţia spaţială niponă, Jaxa

Cercetătorii Jaxa vor experimenta astfel un fel de plasă pentru a agăţa fragmentele lăsate de activitatea omului în spaţiu (bucăţi din sateliţi mai vechi sau de rachete) şi a le direcţiona spre atmosfera Terrei şi a fi astfel dezintegrate.

Peste 50 de ani de explorare spaţială, de la lansarea de către sovietici a satelitului Sputnik în 1957, au produs o centură de deşeuri care se lovesc de echipamentele spaţiale: sute de coliziuni se înregistrează în fiecare an.

Ataşat la capsulă acest cablu electrodinamic, făcut din filamente de aluminiu şi conceput cu ajutorul unui fabricant de plaselor de pescuit, va fi desfăşurat în spaţiu. 

Electricitatea generată de această plasă atunci când se balansează spre câmpul magnetic al Terrei ar trebui să aibă ca efect încetinirea vitezei deşeurilor, obligându-le să coboare progresiv până ajung în atmosferă Pământului şi sunt astfel dezintegrate, notează cercetătorii.

Jaxa a colaborat cu firma Nitto Seimo pentru a dezvolta timp de zece ani această plasă făcute din fire foarte fine. 

'Lungimea ei este de 700 de metri, dar va trebui pe viitor să măsoare între 5.000 şi 10.000 de metri pentru a încetini viteza deşeurilor de care vrem să ne debarasăm', a declarat pentru AFP inginerul Katsuya Suzukies.

Capsula transportă de asemenea echipamente de reaprovizionare a echipajului de pe ISS, precum baterii şi apă potabilă.