‘Ca student şi tânăr absolvent de facultate, am urmărit în presa de acum patru decenii, eseurile semnate de Liviu Ciulei. Îmi amintesc şi astăzi cum, citându-l pe I. L. Caragiale – care întrebat de ce nu ies mai mulţi actori talentaţi de la Conservator, a răspuns: Nu-i clar de ce? Fiindcă nu intră acolo mai mulţi tineri talentaţi!’ – susţinea ideea că procesul de învăţământ are mai multe trepte şi că valoarea absolvenţilor unei anumite trepte depinde şi de pregătirea dobândită de tinerii în cauză de-a lungul parcurgerii treptei premergătoare. Sper să mă înşel dar nu cred să fi fost invocată această realitate în dezbaterile pe marginea rezultatelor de la Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2011. Şi, mai cu seamă, nu am văzut nicio trimitre la ceea ce sublinia Liviu Ciulei, anume că dacă am fi vrut rezultate mai bune la absolvirea liceului, în vara lui 2011, era nevoie ca acum patru ani să fi intrat în licee o promoţie mult mai bine pregătită în clasele I-VIII’, spune Isărescu.

Procentul elevilor care au promovat examenul naţional de Bacalaureat din anul şcolar 2010-2011 în sesiunea august-septembrie este de 19,52% raportat la numărul de candidaţi prezenţi, adică 17.778 de candidaţi, în timp ce procentul elevilor care au reuşit la examenul de Bacalaureat, raportat la numărul de candidaţi înscrişi, este de 16,06 %, potrivit unui centralizator al Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare din cadrul MECTS.
SURSA: Agerpres