Din momentul în care au apărut primii bloggeri care au derulat campanii și și-au mărit veniturile odată cu acest lucru, au început să apară tot felul de mituri despre mii de euro. Ele nu sunt mituri, doar că se referă la un număr limitat de oameni, precizează Oprea.

Doar cei care și-au dedicat foarte mult timp în fiecare zi cu asta, care au avut o activitate susținută și au ajuns să aibă bloggingul ca activitate principală în viața lor au ajus la această performanța, adaugă el.

Bloggingul este o activitate care presupune să nu ai un program fix de lucru și să lucrezi, poate, toată ziua, să descoperi subiecte la ore, poate, ciudate pentru alții care nu sunt obișnuiți cu un program mai mult decât flexibil. Este un fel de jurnalism dus la extrem, adaugă oficialul IAB.

Venitul unui blogger de succes ar putea fi undeva peste o mie de euro, între una și mai multe mii de euro, însă pentru asta ai nevoie de foarte multă muncă și de dedicare pentru această activitate, precizează Ionuț Oprea.