Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Eveniment

CCR admite sesizarea lui Iohannis referitoare la menţinerea abrogării suspendării funcţionarilor publici trimişi în judecată

Autor: | | 0 Comentarii

Curtea Constituţională a României a admis marţi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care menţine abrogarea suspendării funcţionarilor publici trimişi în judecată.

"Am avut o obiecţie de neconstituţionalitate a Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, obiecţie ridicată de preşedinte, pe care am admis-o şi am stabilit că - abrogarea textelor care vizau posibilitatea suspendării de drept a contractelor de muncă a funcţionarilor publici care au fost trimiţi în judecată - a fost abrogată ilegal", a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

În 13 decembrie, Curtea a amânat dezbaterile în acest caz.

Luna trecută, şeful statului a transmis la CCR această sesizare cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.

Actul normativ menţinea abrogarea prevederii potrivit căreia funcţionarii publici sunt suspendaţi din funcţie în cazul în care sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni, inclusiv de corupţie şi de serviciu.

În sesizare, preşedintele Iohannis preciza că abrogarea suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public ca urmare a trimiterii în judecată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4), art. 16 alin. (1) şi art. 54 alin. (2) din Constituţie.

"În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că sancţiunea prevăzută de art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, cea a suspendării de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public", arăta şeful statului.

El susţinea că, ţinând cont de natura administrativă a acestei măsuri, "nu se pune problema nerespectării prezumţiei de nevinovăţie, care va trebui însă respectată pe tot parcursul desfăşurării întregului proces penal pornit împotriva respectivului funcţionar public, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare".

"Această sancţiune este una temporară şi urmăreşte un scop legitim, fiind în concordanţă cu exigenţele constituţionale. Funcţionarul public al cărui raport de serviciu a fost suspendat îşi reia activitatea în conformitate cu art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în cazul în care s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală ori achitarea sau renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal. De asemenea, respectivului funcţionar public îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. Prin raportare la scopul legitim avut în vedere de legiuitor, măsura este justificată de necesitatea asigurării autorităţii şi integrităţii funcţiei publice. Măsura suspendării raportului de serviciu vizează doar infracţiuni de o anumită gravitate: infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori situaţia unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face persoana ce deţine funcţia publică incompatibilă cu exercitarea respectivei funcţii publice", menţiona Iohannis.

Şeful statului arăta că, având în vedere că funcţia publică implică ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică, standardele privind integritatea şi deontologia funcţionarului public trebuie să fie astfel stabilite încât faptele penale săvârşite de acesta în timpul ocupării unei funcţii publice să nu se răsfrângă asupra instituţiei publice.

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Click

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Stirile Tvr.ro

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.