Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Turism

INS: Capacitatea de cazare turistică a crescut cu 4,5% în primele 7 luni

Autor: | | 0 Comentarii

Capacitatea de cazare turistică a crescut cu 4,5% în primele şapte luni din 2017, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016, de la 328.900 locuri de cazare, la 343.700, potrivit unui comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică.

Numărul structurilor de primire turistică a ajuns, la 31 iulie 2017, la 7.905, în creştere cu 13,8% faţă de iulie 2016 când erau 6.946. Din structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică 34% au fost în alte localităţi şi trasee turistice, 28,7% în staţiunile din zona montană, 18,6% în Municipiul Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (exclusiv oraşul Tulcea), 9,8% în staţiunile din zona litorală (exclusiv oraşul Constanţa), 7,3% în staţiunile balneare, 1,6% în Delta Dunării (inclusiv oraşul Tulcea). 

Comunicatul mai arată că judeţul Braşov deţine cel mai mare număr de structuri de primire turistică (955 structuri de cazare), fiind urmat de Constanţa (838), Suceava (441), Harghita (409) şi Mureş (362). În schimb, judeţul Constanţa a deţinut cea mai mare pondere (24,4%) în totalul camerelor existente în structurile de primire turistică (exclusiv camerele din căsuţe). 

Din numărul total de locuri de cazare turistică existente, judeţul Constanţa a deţinut 24,5%, judeţul Braşov 8,7%, urmate de Municipiul Bucureşti cu 6,1%, Prahova şi Bihor (câte 3,7% fiecare), judeţul Suceava cu 3,5%. 

De asemenea, din totalul de 157.700 camere existente în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare existente la 31 iulie 2017 (exclusiv camerele din căsuţe), 97.600 (61,9%) erau în hoteluri. Numărul de camere a crescut în 2017 cu 3.360 în pensiunile agroturistice, cu 2.385 în hoteluri, cu 1.114 în pensiunile turistice, cu 441 în hosteluri şi cu 192 în cabane turistice. 

Numărul locurilor de cazare turistică existente la 31 iulie 2017 a fost de 343.700. Cele mai multe locuri 194.900 erau în hoteluri, urmate de pensiunile agroturistice cu 44.500 locuri, pensiunile turistice cu 34.800 locuri, vilele turistice cu 15.300 locuri, hosteluri cu 14.200 locuri. 

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro