Şeful pompierilor din oraş, Daniel Nigro, le declarase anterior jurnaliştilor că unicul ocupant al apartamentului afectat de incendiu a fost rănit grav. Victima, un bărbat de 67 de ani, a murit la puţin timp după aceea într-un spital din oraş în timp ce primea îngrijiri, potrivit surselor din corpul pompierilor, care nu au precizat identitatea persoanei.

Totodată, Nigro a adăugat că doi pompieri au suferit arsuri iar alţi doi au leziuni nespecificate, însă a precizat că, în niciunul din cazuri, rănile nu le pun viaţa în pericol. Aceeaşi sursă a indicat că alarma a fost dată în jurul orei locale 17,35 (21,35 GMT) pentru un incendiu izbucnit într-un „apartament destul de mare” de la etajul 50 al edificiului.

La eforturile de punere sub control a focului au participat circa 200 de pompieri, a spus şeful pompierilor din New York, care a relevat că nu s-a stabilit cauza incendiului. Potrivit lui Nigro, niciunul dintre membrii familiei Trump nu se afla în clădire. Etajele unde Trump are reşedinţa privată şi birourile nu au suferit daune, dar, conform şefului pompierilor, o cantitate „considerabilă” de fum s-a înregistrat în anumite părţi ale clădirii.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a scris pe Twitter că focul a fost controlat şi că locul afectat a fost „foarte restrâns”, iar pompierii, cărora le-a mulţumit, au făcut „o treabă grozavă”. Edificiul nu a trebuit să fie evacuat.

Trump Tower este situat pe Fifth Avenue din New York, în apropiere de Central Park.
Sursa: Agerpres