Populaţia Norvegiei a votat de două ori împotriva aderării la UE în cadrul unor referendumuri organizate în 1972 şi 1994, însă plăteşte o sumă importantă, inclusiv României, ca să aibă acces la piaţa comună a Uniunii Europene.

Norvegia este o democraţie constituţională, care se află în nordul Europei, cu 4,9 milioane locuitori. Bogată în petrol, peşte şi păduri, Norvegia are unul dintre cele mai ridicate standarde de trai din lume. Norvegia este o naţiune care deţine o adevărată avere. Ţara controlează un fond suveran de investiţii care depăşeşte 826 de miliarde de dolari. 

În anul 1969 norvegienii au descoperit petrol la Ekofisk, în Marea Nordului, la aproximativ 320 de kilometri sud-vest de coastă. De atunci, ţara a început să crească economic, iar în urmă cu 20 de ani, guvernul norvegian înfiinţa fondul suveran cu banii proveniţi din veniturile generate de industria de petrol şi gaz. 

Norvegia nu este membră a blocului comunitar, dar face parte din zona economică europeană. Cea mai importantă legătură a Norvegiei cu Uniunea Europeană o constituie Acordul  privind Spaţiul Economic European (Acordul SEE) , care a intrat în vigoare în 1994. Acordul permite Norvegiei şi celorlalte ţări SEE să participle la piaţa internă UE. Aceasta presupune faptul că în zonele incluse în Acordul SEE, cetăţenii şi firmele norvegiene beneficiază de acelaşi tratament ca şi cele din statele membre UE, pe întreg teritoriul inclus în Acord.
 
 În calitate de parte a Acordului SEE, Norvegia se implică în elaborarea legislaţiei comunitare în domeniile vizate de piaţa internă şi se supune, totodată, acesteia.  Norvegia participă, de asemenea, la programele de cooperare UE în numeroase domenii precum domeniul culturii, cercetării, politicilor regionale şi educaţie. Norvegia sprijină, la rândul său, eforturile de reducere a disparităţilor între ţările UE prin două programe financiare: Granturile SEE şi Granturile Norvegiene. În perioada 2009–2014, Norvegia a oferit circa 14 miliarde de NOK unui număr de 12 noi state membre UE, precum şi Greciei, Portugaliei şi Spaniei. Fondurile au fost canalizate către domenii prioritare precum protecţia mediului şi schimbările climatice, întărirea societăţii civile, conservarea patrimoniului cultural, justiţie şi afaceri interne.