1. AUTOMOBILELE ELECTRICE 

Lansarea noului concept Tesla Model 3 a dus la o isterie generală în lumea entuziaștilor pasionați de tehnologie. În ciuda faptului că automobilul nu va fi disponibil mai devreme de anul viitor, s-au strâns deja 300 de mii de precomenzi, doar în prima săptămână de la anunț. Cei care si-au dorit un loc cât mai sus pe lista celor de la Tesla a trebuit să plătească 1.000 de dolari pentru această onoare.

2. VINURILE ROZE

Dacă până acum câțiva ani, rose-ul era considerat o băutură de femei sau cel mult estivală, astăzi, rose-ul câștigă teren pe scară largă. Cererea și consumul de vin rose este la cel mai înalt nivel de până acum, spun somelierii. Simțind trendul, și producătorii de vin sting pofta iubitorilor de rose-uri cu vinuri din ce în ce mai sofisticate, din soiuri valoaroase.

3. CULORILE TARI 

Moda e făcută să fie funny și mai toți designerii, de la Boss, Michael Kors, Loewe și Rag & Bone, asociază acest termen cu galbenul puternic. Cunoscut drept culoarea geloziei, în modă, galbenul este, fără îndoială, culoarea curajului. Fie că alegi să spargi monotonia unei ținute monocrome cu o piesă de un galben tare, fie să te îmbraci din cap până în picioare în galben, cu siguranță, vei fi o apariție.

4. SĂ VORBEȘTI CU NECUNOSCUȚI 

Da, știm că mama te-a învățat că nu este bine să vorbești cu persoane necunoscute pe stradă. Totuși, de când s-a interzis fumatul în restaurante este aproape imposibil să nu o faci, dacă se întâmplă să te afli de partea nepotrivită a graniței dintre fumători și nefumători. Măcar acum femeile nu-i vor mai privi ca pe niste potențiali psihopați pe bărbații care le cer un foc să-și aprindă țigara.

5. CROSSFITUL 

Ultima găselniță în materie de fitness de peste ocean a început să câștige teren și în România. Combinația de haltere cu gimnastică și atletism, totul împachetat ca un antrenament de intensitate foarte mare este din ce în ce mai populară și competițiile de gen nu au întârziat să apară. De ce? Pentru că pur și simplu funcționeaza!

(Articol publicat în Suplimentul Capital Luxury apărut pe 18 aprilie 2016)