„În condiţiile unui declin anual constant al rezervelor sigure, de 5%, şi o rată de înlocuire de 5% pentru rezervele de ţiţei şi condensat se poate aprecia că rezervele actuale de ţiţei ale României s-ar putea epuiza într-o perioadă de până în 20 de ani“, se menționează în proiectul strategiei energetice naționale.

Conform datelor anuale prezentate de OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței din România, rezervele dovedite de țiței la 31 decembrie 2015 se situau la 625 milioane bep (barilechivalentpetrol), în scădere cu 80 mil. față de sfârșitul anului 2013.

Anul trecut, așa cum a anunțat recent Mariana Gheorghe, CEO-ul OMV Petrom, producția de petrol a grupului a scăzut cu 2,5%. Doar că producția totală a OMV este formată și din țițeiului extras de companie din zăcămintele din străinătate. Astfel, producția internă de țiței a cunoscut o scădere anuală mai accentuată, de 4%, aceasta fiind de numai 26,34 milioane de barili, „din cauza declinului natural, lucrărilor de reparații capitale și de suprafață planificate“, se arată în comunicatul companiei.

Deşi ne confruntăm cu un declin natural al producţiei de ţiţei, România continuă să rămână în topul celor mai mari producători de petrol din Europa, producția națională reprezentând aproape 6% din cea a Uniunii Europene.

Importurile de petrol au crescut cu o treime în ultimii 5 ani

Dacă în urmă cu cinci ani importurile de țiței reprezentau puțin peste jumătate din consumul anual de petrol al României (56%), în 2016, țițeiul importat a ajuns să acopere două treimi din consumul total. Astfel, producția s-a ridicat anul trecut la 3,57 milioane tep (tone echivalent petrol), în scădere cu aproape 5%, în timp ce importurile au crescut cu peste 13%, ajungând la 7,5 milioane tep, conform datelor provizorii anunțate de Institutul Național de Statistică. Nici importurile de produse petroliere nu sunt de neglijat. În fiecare an, România importă o cantitate importantă de produsele petroliere, în special carburanți. În ultimii doi ani importurile de benzină și motorină au ajuns la 2 milioane de tone/an.

Industria de rafinare, în pericol

Totuși, România înregistrează execedent comercial în ceea ce privește carburanții. Exportăm o cantitate dublă de benzină și motorină față de cantitatea importată. În perioada ianuarie – noiembrie, conform datelor Departamentului de Comerț Exterior, România a exportat benzină și motorină în valoare de 1,42 miliarde de euro, aferentă unei cantități de 3,65 mil. tone, și a importat 1,82 milioane tone în valoare de 854 milioane de euro. Principalii exportatori de produse petroliere sunt Rompetrol Rafinare, OMV Petrom și Lukoil, de altfel singurele companii care mai dețin rafinării în funcțiune pe piața românească. Din cele 10 rafinării doar patru sunt în funcţiune şi doar trei mai procesează ţiţei: Petrobrazi, Petromidia şi Petrotel. Cea mai mare cantitate de țiței este prelucrată la rafinăria Petromidia deținută de grupul KMG Internațional. Rompetrol Rafinare este și cel mai mare exportator de produse petroliere, fiind totodată pe locul secund în topul exportatorilor la nivel național, după Automobile Dacia.

Parcul auto crește și se învechește

Parcul auto național a crescut în ultimii 5 ani cu 22%, peste 1,3 milioane de autovehicule ajungând să circule pe șosele României. Mare parte din acestea au o vechime considerabilă fiind totodată mari consumatoare de carburanți. De exemplu în 2012, dacă aproape jumătate din parcul auto național era reprezentat de autovehicule cu vârsta mai mică de 10 ani, la finele anului trecut această categorie (vârsta mai mică de 10 ani) a scăzut sub 30% din total. În cazul autoturismelor, statistica este mult mai dezastruoasă. Doar în ultimii 12 ani, prin programul Rabla, s-au casat peste 600.000 de autoturisme. Cu toate acestea, parcul de autoturisme a îmbătrânit  cu câțiva ani.