“Drumeţiile în natură mă inspiră, şi imortalizarea acestor experienţe reprezintă una dintre cele mai mari pasiuni ale mele. Am surprins aceste fotografii în timpul călătoriilor mele în Maramureş, un mic judeţ din Transilvania. Peisajele pe care le-am fotografiat în această zonă sunt serene şi liniştite. Îmi place să folosesc lumina de dimineaţa şi cea de după-amiaza care dă un efect dramatic peisajului. Trezitul la ora 5 dimineaţa, căutarea cadrului potrivit, aşteptarea luminii perfecte şi găsirea unui element remarcabil în peisajul din jurul meu, toate acestea reprezintă reţeta perfectă pentru transpunerea stării şi a sentimentelor mele într-o simplă fotografie”, spune fotograful Alex Robciuc.