CITEŞTE ŞI

Companii

Hidroelectrica a atribuit un contract companiei Deloitte pentru servicii aferente listării la bursă şi de audit financiar

Autor: |

Producătorul de energie Hidroelectrica, companie aflată în insolvenţă, a atribuit un contract de 382.000 euro, fără TVA, companiei de consultanţă Deloitte pentru servicii de audit financiar asupra situaţiilor financiare întocmite pentru perioada 31 decembrie 2015 - 31 decembrie 2017, inclusiv servicii aferente listării la bursă.

Potrivit unui anunţ postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), contractul a fost atribuit prin negociere, în 2 februarie 2016, criteriul de atribuire fiind "preţul cel mai scăzut". Estimarea iniţială a valorii contractului a fost de 399.400 euro, fără TVA.

"Obiectul contractului constă în prestarea de servicii de audit financiar. Rapoartele de audit vor fi emise în limba română, iar rapoartele consolidate IFRS şi în limba engleză (fiecare emis în câte patru exemplare) pe suport de hârtie, acestea fiind transmise şi în format editabil. Rapoartele de audit anuale vor fi însoţite şi de o scrisoare către conducerea societăţii", se menţionează în anunţ.

Finanţarea se face din surse proprii. Pentru a participa la negociere, ofertantul făcut dovada realizării unei cifre medii globale de afaceri pe ultimii trei ani (2012, 2013, 2014) de cel puţin 3,5 milioane lei.

Hidroelectrica a înregistrat, în 2015, un profit brut de 1,1 miliarde lei, de 3,5 ori mai mare decât cel raportat în 2010. Cifra de afaceri a companiei a fost, anul trecut, de 3,18 miliarde de lei, în timp ce producţia s-a situat la 15,9 TWh, cu 2,5 TWh mai mică faţă de anul anterior, când Hidroelectrica a înregistrat o producţie de 18,4 TWh, o cifră de afaceri de 3,4 miliarde lei şi un profit de 1,15 miliarde lei.

Hidroelectrica se află pentru a doua oară în insolvenţă din februarie 2014. Compania a mai fost în această situaţie în perioada iunie 2012 - iunie 2013. AGERPRES

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii