SE INTAMPLA ACUM!

Imobiliare

Hanner a vândut apartamente de 10 mil. euro în 2015

Autor: Alexandru Urzică | marţi, 16 februarie 2016 | 0 Comentarii

Dezvoltatorul lituanian Hanner Group, controlat de omul de afaceri Arvydas Avulis, a vândut anul trecut peste 110 apartamente în cadrul The Park Apartments din Bucureşti, pe care a încasat circa 10 mil. euro.

Valorea medie a unei tranzacţii în cadrul proiectului amplasat lângă parcul Tineretului a fost de 85.000 euro. Cele mai căutate unităţi au fost cele cu trei şi patru camere. Cea mai mare tranzacţie a fost încheiată la un preţ de 155.000 euro, cu TVA inclus, iar cea mai mică la 59.000 euro.

Dezvoltatorul spune că media vânzărilor lunare a înregistrat o creştere puternică în a doua parte a anului 2015, în principal, datorită parteneriatului strategic cu echipe de arhitecţi şi designeri români care au propus concepte diferite de amenajare.

„Clienţii actuali provin majoritar din domenii tehnice, în special IT, şi sunt foarte atenţi la modul în care investesc sumele de care dispun”, a declarat Silviu Grigorescu (foto), country manager Hanner România.

În prima parte a anului trecut, Hanner a finalizat vânzarea primului bloc cu 69 de apartamente din proiect. În prezent cea de a doua clădire se află aproape de stadiul de recepţie. 

Dezvoltatorul lucrează în paralel la cele trei clădiri noi ale proiectului. Data finală de livrarea a întregului complex rezidenţial ar putea fi avansată cu un an dacă ritmul vânzărilor se va menţine la acelaşi nivel, respectiv 2017. The Park va totaliza 430 de apartamente a căror dezvoltare necesită investiţii de circa 40 mil. euro.

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Capital - Google+
Transforma in PDF
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.